Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în calitatea sa de membru al rețelei Serviciilor Publice de Ocupare din Uniunea Europeană (EURES) și Birou Național de Coordonare EURES, a organizat o întâlnire cu organizațiile de drept public și privat pentru a promova procedura de admitere a membrilor și partenerilor în cadrul acestei rețele.
“Mobilitatea forței de muncă în spațiul european este o realitate căreia Serviciul Public de Ocupare trebuie să-i acorde atenția cuvenită, însă se impune ca România să facă o schimbare astfel încât să se transforme din țară exportatoare de forță de muncă, în țară care să atragă forța de muncă, adresându-se în special românilor aflați peste hotare. În cadrul evenimentului am arătat că Serviciul Public de Ocupare este deschis noilor colaborări, prin lărgirea sferei de parteneri pentru realizarea unor acțiuni ce vor conduce la atragerea cetățenilor români aflați în diaspora, pe piața națională a muncii. Sunt convins că, alături de ANOFM, viitorii parteneri și membri EURES, vor duce la îndeplinire acest obiectiv”, a declarat Victor Picu, președintele ANOFM.
Deschiderea rețelei EURES către organizațiile de drept public și privat, care vor acționa în calitate de membri sau parteneri EURES, cu diferite responsabilități și servicii, este prevăzută în Regulamentul (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2016 privind o rețea europeană de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES), accesul lucrătorilor la servicii de mobilitate și integrarea mai bună a piețelor forței de muncă și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 492/2011 și (UE) nr. 1296/2013.
În vederea punerii în aplicare al acestui regulament, prin Ordonanţa Guvernului nr.22/27.08.2019, a fost aprobată procedura de admitere a membrilor și partenerilor EURES. Prin dispoziţiile ordonanţei se asigură cadrul legal şi instituţional necesar pentru ca organizaţiile să poată deveni membri sau parteneri ai rețelei EURES şi, în această calitate, să poată furniza servicii de asistență lucrătorilor și angajatorilor pentru a facilita libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene.
Astfel, devine posibilă aderarea la rețeaua EURES a actorilor naționali relevanţi pe piaţa forţei de muncă, respectiv firme private de mediere, sindicate, organizaţii patronale din România inclusiv filialele persoanelor juridice de drept privat stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene/Spaţiului Economic European sau al Confederației Elvețiene.
Rețeaua europeană EURES (EURopean Employment Services) a fost înființată de Comisia Europeană în 1993, pe baza legislației Uniunii Europene. Rețeaua funcționează în toate statele UE, precum și în Norvegia, Elveția, Islanda si Liechtenstein, având ca obiectiv facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor pe piața europeană a muncii. Reteaua EURES este formată din serviciile publice de ocupare din statele UE și din Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstein, precum și din alte organizații private sau publice acreditate/desemnate ca membri sau parteneri EURES, care sunt implicate pe piaţa muncii, la nivel local, regional, național și european.
Rețeaua oferă servicii de informare, consiliere şi mediere angajatorilor care doresc să recruteze lucrători din alt stat european şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în alt stat european; de asemenea, oferă informații cu privire la condițiile de muncă și de viață din statele membre UE/SEE.
ANOFM este parte a rețelei europene EURES de la data aderarii României la Uniunea Europeană, contribuind la realizarea obiectivului general al rețelei, de a facilita libera circulație a lucratorilor in interiorul UE si in Elvetia, Norvegia, Islanda si Liechtenstein.