ICR Bruxelles organizează două concerte de jazz susținute de Florin Răducanu Trio cu proiectul de succes Jazz Balance between traditional – classical & free jazz. Joi, 4 mai, Florin Răducanu Trio va concerta la Jazz Station, iar duminică, 7 mai, la The Music Village Club, două locaţii emblematice pe scena muzicală de jazz din Bruxelles.
„Turneul nostru la Bruxelles are loc în perioada imediat următoare lunii dedicate de UNESCO jazzului, «April-Jazz Appreciation Month». Jazzul are ca filosofie promovarea fenomenului intercultural, proiectul nostru de asemenea, iar Bruxelles-ul este simbolul european al acestui frumos concept…“ a declarat Florin Răducanu.
Florin Răducanu Trio este alcătuit dinmuzicienii români Florin Răducanu (pian, compoziții și orchestrații), Dalila Cernătescu (nai) șiMihai Sebastian (saxofon tenor).
Florin Răducanu este pianist, compozitor, profesor,doctor în muzică, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România și deținător al Premiului pentru Compoziție de Jazz Simfonic al uniunii, fondator și dirijor al primei orchestre de jazz simfonic „Romanian Symphonic Jazz Orchestra“. Florin Răducanu și-a creat un brand din fuziunea classical-jazz, realizând până în prezent opt CD-uri de autor și un DVD, înregistrate în cadrul unor evenimente internaționale, precum Festivalul International „George Enescu“, la clubul Porgy & Bess din Viena, la Operetta Hall din Kiev sau la Filarmonica din Minsk. Cel mai recent proiect este premiera mondială a compoziției sale Mapamond Pictures Symphonic Jazz Poem, concert realizat în colaborare cu Belarusian Philarmonic Orchestra și filmat de televiziunea națională din Belarus.
Dalila Cernătescu este profesoară la Universitatea Națională de Muzică din București, cu un palmares de talie internațională. CD-urile sale sunt realizate la case de discuri importante precum BMG și Jupiter-Records (Germania), Belaphon (Austria), Octant Select (Canada), 7Production & Carrere (Franța) etc.
Mihai Sebastian este unul dintre puținii saxofoniști de jazz care abordează tehnica improvizației la flaut. Este un vechi colaborator al lui Florin Răducanu, fiind prezent pe albumele înregistrate împreună la celebrul club de jazz Porgy & Bess din Viena, CD-uri promovate de celebre platforme de jazz din SUA, Europa și Canada.