Site icon TIMP ROMÂNESC

Fondul Consiliului European pentru Inovare: investiții de capital de peste 500 de milioane de euro în inovații radicale

Comisia Europeană a anunțat a doua serie de investiții directe de capital, efectuate prin intermediul Fondului Consiliului European pentru Inovare (CEI). De la lansarea sa în 2020, Fondul CEI a aprobat 111 investiții în întreprinderi nou-înființate și întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) foarte inovatoare, în valoare totală de peste 500 de milioane de euro, pentru a extinde inovațiile revoluționare în domenii precum sănătatea, economia circulară și internetul obiectelor (IO).

Anunțul se referă la 69 de investiții în plus față de primul anunț din ianuarie. Astfel se conturează o bază solidă pentru fondul CEI din cadrul programului Orizont Europa, care se preconizează că va investi peste 3,5 miliarde de euro în următorii 7 ani.

Investițiile de capital, cuprinse între 0,5 și 15 milioane de euro per întreprindere, completează finanțarea prin granturi de până la 2,5 milioane de euro, care a fost deja furnizată prin intermediul Acceleratorului CEI. Toate investițiile au fost rezultatul unei evaluări aprofundate efectuate de experți externi, al unui proces de diligență supravegheat de Comitetul pentru investiții al Fondului CEI, și al unei decizii finale a Consiliului de administrație al Fondului CEI. Cotele de participare ale Fondului CEI variază între 10 % și 25 % și sunt, de regulă, utilizate pentru a mobiliza alți investitori în cadrul unei runde de finanțare mai mari.

Exemple de acorduri semnate

Printre investițiile semnate recent se numără:

Antofénol (Franța) – o societate care furnizează soluții naturale pentru protecția fructelor și legumelor după recoltare;

Gleechi AB (Suedia) – transformarea formării cu ajutorul realității virtuale;

Keyou GmBH (Germania) – dezvoltarea unei tehnologii care să permită utilizarea hidrogenului în motoarele diesel;

Lixea (Estonia) – o nouă tehnologie de dizolvare a deșeurilor de lemn pentru a obține materii prime;

Ophiomix (Portugalia) – un instrument decizional pentru transplantul de ficat pe baza semnăturii moleculare.

O listă a investițiilor semnate de CEI indică doar 16 acorduri semnate, deoarece Comisia nu publică investițiile până când întreprinderea și alți investitori și-au dat acordul.

 

Exit mobile version