Fondul Suveran al Norvegiei, cel mai mare ca active din lume, a decis să renunțe la întreg portofoliul de titluri de stat românești, concomitent cu reducerea expunerii pe acțiunile companiilor listate la București, potrivit unor date analizate de profit.ro.
Fondul deținea obligațiuni guvernamentale românești în valoare de 68,37 milioane de dolari la finele anului 2019, dar acum a decis să vândă în întregime pachetul.
Fondul norvegian avea acțiuni la 9 bănci și companii listate la BVB în decembrie 2020, structura portofoliului rămânând neschimbată față de 2019. Norvegienii dețineau acțiuni la phera Franchise Group (administratorul restaurantelor Pizza Hut, Taco Bell şi KFC), Digi Communications, Globalworth Real Estate, OMV Petrom, Compa Sibiu, Electrica, Banca Transilvania, BRD-Societe Generale și MedLife.
Potrivit profit.ro, nu este exclus ca fondul suveran al Norvegiei să fi eliminat din portofoliu expunerea pe titlurile de stat românești în anticiparea unui climat de majorare a dobânziilor atât în România, dar și pe piețele financiare internaționale, unde chiar finalul lunii trecute a adus un val de vânzări pe bonduri, însă motivațiile acestei ieșiri pot fi multiple.
Fondul Suveran de Investiţii al Norvegiei, alimentat cu capital obţinut de Norvegia din resurse petroliere şi gaze naturale din Marea Nordului, a fost creat în 1996 cu numele oficial de Fondul Global de Pensii Guvernamentale.
La nivel global, fondul norvegian deținea acțiuni la peste 9.100 de companii din 69 de țări, reprezentând circa 73% din tot portofoliul de investiții. În funcție de cotațiile de luni, valoarea de piață a fondului se ridică la 10.913 miliarde de coroane norvegiene (1.273 miliarde de dolari).