Site icon TIMP ROMÂNESC

Formularul de exprimare a consimțământului pentru testarea elevilor care dezvoltă simptome de Covid-19

Ministerul Educației a definitivat formularul de exprimare a consimțământului pentru testarea elevilor care dezvoltă simptome de Covid-19, în contextul redeschiderii școlilor începând de luni, 8 februarie. Ministrul Educației a subliniat că nu este prevăzut nicăieri că acel formular trebuie completat din prima zi de şcoală.

”Acel formular trebuie să fie scris şi semnat şi va fi necesar în cazul în care copilul prezintă simptome sau în cazul în care sunt colegi contacţi direcţi ai unui caz confirmat, subliniez confirmat, nu numai cu supoziţii, cu simptome. Acel formular nu este necesar în prima zi de şcoală, nu scrie niciunde. Dacă cineva vrea să-l ducă în prima zi de şcoală, noi vom încerca să acoperim şi această situaţie şi să transmitem precizări către şcoli în aşa fel încât luni profesorii să le primească de la acei părinţi care benevol, voluntar doresc”, a explicat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Una dintre regulile pentru reluarea cursurilor față în față în pandemie este ca, atunci când un elev face febră sau are alte simptome specifice ale infectării cu SARS-CoV-2 la cursuri, să fie izolat, iar dacă există acordul scris al părinților sau al elevului major, să fie testat la cabinetul medical cu un test rapid antigen.

Părinţii au dreptul să nu îşi dea acest consimţământ, iar în acest caz copilul care prezintă acele simptome nu va fi testat la şcoală sau de către DSP, ci va fi dus la medicul de familie care va decide în privinţa paşilor de urmat.

Conținutul formularului:

Formular de exprimare a consimțământului Subsemnatul(a)……. , CNP…….. , adresa…….. , în calitate de părinte/reprezentant legal al/a ,……… , clasa……….. , școala……. , Îmi exprim consimțământul pentru testarea antigen rapidă a copilului meu de către personalul medical, în condițiile în care prezintă simptome sugestive COVID-19 sau a fost în contact cu o persoană confirmată pozitiv COVID-19, doar în prezența părintelui/tutorelui legal în absența părintelui/tutorelui legal, la recomandarea personalului medical

Declar prin prezenta că sunt de acord cu utilizarea şi prelucrarea datelor mele cu caracter personal de către cabinetul medical din cadrul unității de învățământ preuniversitar …………………………….. , inclusiv pentru transmiterea datelor la Direcția de Sănătate Publică/Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, rezultate din prezentul consimțământ depus voluntar la unitatea de învățământ………………………………

Data: ……..Semnătura…….

 

Exit mobile version