Bașcanul Găgăuziei, liderul Partidului Regiunilor, Mihail Formuzal, sugerează că ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă, ar trebui expulzat din Rep. Moldova. Atacul vine în contextul declarației făcute de diplomatul român care, într-o emisiune televizată s-a referit la o afirmație a președintelui Parlamentului, Igor Corman.
„Ambasadorul României i-a făcut o observație publică președintelui Parlamentului Rep. Moldova pentru discursul susținut în Găgăuzia referitor la declarațiile lui Traian Băsescu. Dacă după aceasta ambasadorul României se va reține în țara noastră mai mult de 24 de ore, înseamnă că Parlamentul nostru este supus ambasadorului României”, a menționat Mihail Formuzal, citat de media on-line din Rep. Moldova.
Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă, s-a arătat deranjat de declarația anterioară a președintelui Parlamentului, Igor Corman, care a afirmat că președintele României, Traian Băsescu, nu trebuie luat în serios atunci cînd face declarații privind un eventual proiect de unire. Lazurcă a declarat în studioul În PROfunzime că afirmațiile președintelui Parlamentului de laChișinău pot fi considerate o gafă diplomatică.
„Sper că domnul Corman stăpânșeste, cel puțin la fel de bine ca mine, limbajul diplomatic. Aceasta se numește o gafă. Un șef al unui stat al Uniunii Europene este de luat în serios de către un stat care aspiră să fie sprijinit de toate statele membre ale Uniunii Europene, mai cu seamă de statele vecine, orice ar spune acest președinte al acestui stat membru”, a precizat Marius Lazurcă.
Președintele Parlamentului, Igor Corman, a declarat anterior că declarațiile președintelui Traian Băsescu privind unirea Moldovei cu România nu le ia nimeni în serios, nici în Europa și nici în lume, iar în Rep. Moldova nu există un motiv să se vorbească despre riscul pierderii independenței țării.
Declarațiile bașcanului apar în contextul în care Comisia Electorală Centrală din Rep. Moldova a anunțat că nu va pune la dispoziţia autorităţilor de la Comrat ştampilele pentru referendumul din 2 februarie, “atât timp cât nu există un demers official din partea autorităţilor locale” şi un “accord al administraţiei centrale”.
Preşedintele CEC, Iurie Ciocan, a declarat presei de la Chișinău că ”nu avem dreptul să eliberăm bunuri materiale pentru un referendum desfăşurat fără acordul puterii centrale”.
Reamintim că nici după deplasarea premierului Leancă şi a preşedintelui Parlamentului, Igor Corman în Găgăuzia, Adunarea Populară de la Comrat şi başcanul Mihail Formuzal nu au renunţat la intenţia de a organiza, pe 2 februarie, două referendumuri legate de orientarea politicii externe a Republicii Moldova şi de dreptul la autodeterminare.