Camera de Comerţ a României în Italia (Cciro-It) a organizat la Perugia, zilele trecute , al doilea Forum economic România-Italia, în colaborare cu Camera de Comerţ locală şi Provincia Perugia. Întreprinzătorii din regiunea Umbria (din domenii precum construcţiile, agroalimentar, industrie textilă) au fost informați în legătură cu oportunităţile pieții românești. Camera de Comerţ şi Industrie a României a promis oamenilor de afaceri sprijin pentru investițiile făcute în România.
O atenție sporită trebuie acordată celor peste 1.200 de cetățeni români care derulează activităţi comerciale şi de producţie în regiunea Umbria, contribuind astfel la economia locală. Acestea sunt mai afectate de criza economică prin comparație cu firmele italiene, constatându-se o tendință de discriminare, din partea băncilor, a antreprenorilor străini, uneori chiar şi de autorităţi, având şanse mai mici de a participa la licitaţiile publice.
„Prin acordul de colaborare semnat cu Camera de Comerţ din Perugia, Camera de Comerţ a României din Italia doreşte eliminarea oricăror diferenţe de tratament a întreprinzătorilor români, sprijinirea investiţiilor în ambele sensuri pe axa Umbria – România, crearea unor premise de dezvoltare a schimburilor economice între România şi Italia.”, a afirmat Eugen Terteleac, preşedintele CCIRO.IT.
Dintre cei circa 80 de invitaţi, antreprenori români şi italieni din mai multe domenii de activitate (energie, construcţii etc.), foarte mulţi au fost interesaţi de investiţiile în România şi obţinerea de fonduri europene.