Site icon TIMP ROMÂNESC

Frank-Walter Steinmeier, reales președinte al Germaniei

163470 – 14022022 – Președintele Klaus Iohannis îl felicită într-un mesaj pe Twitter pe omologul său din Germania, Frank-Walter Steinmeier, care a fost reales duminică pentru un al doilea mandat, și îi transmite că România își dorește un parteneriat puternic cu Germania.

„Felicitări, domnule Frank-Walter Steinmeier pentru realegerea în funcția de președinte federal al Germaniei. Abia aștept să cooperăm pentru un parteneriat puternic între România și Germania”, a scris, în limba germană, președintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Germaniei, social-democratul Frank-Walter Steinmeier, a fost reales duminică pentru un al doilea mandat de cinci ani în această funcţie care, deși are un rol reprezentativ, trebuie să întruchipeze o autoritate morală dincolo de liniile de partid, relatează Agerpres.

Fost ministru de Externe în Cabinetul fostului cancelar Angela Merkel, Frank-Walter Steinmeier s-a bucurat de sprijinul principalelor partide politice ale ţării, transmit agenţiile internaţionale de presă. Aflat în funcţie din martie 2017, fostul şef al diplomaţiei germane a fost ales cu o largă majoritate de către un colegiu electoral special constituit, care reuneşte deputaţi naţionali, un număr mare de aleşi locali, foşti lideri germani, precum şi câteva personalităţi din societatea civilă.

Potrivit DPA, preşedintele Bundestagului, Barbel Bas (SPD), a anunţat că Steinmeier a primit 1.045 de voturi din cele 1.437 exprimate în cadrul Convenţiei Federale de duminică.

Realegerea fostului ministru de Externe era dată ca sigură, după consensul pe care candidatura sa l-a întrunit din partea partidelor care formează coaliţia care guvernează Germania şi care este prezidată de Olaf Scholz, tot un social-democrat, comentează agenția spaniolă EFE.

Alţi trei candidaţi nu au avut nicio şansă de reuşită împotriva lui Steinmeier: Gerhard Trabert, propus de Die Linke (Stânga), Max Otte, susţinut de Alternativa pentru Germania (AfD) şi Stefanie Gebauer, propusă de partidul Freie Wahler (Alegătorii liberi).

Exit mobile version