Site icon TIMP ROMÂNESC

„Frunza de acacia” se lansează și acasă, la Sulina

Cartea „Frunza de acacia” va fi lansată, pe 31 octombrie la Casa Avramide din Tulcea, în prezenţa autoarei Zvetlana Preoteasa.       Acțiunea cărții „Frunza de acacia” se petrece pe parcursul unui singur an – din 23 martie 1870, până în 25 martie 1871 – și redă imaginea fidelă a Sulinei, oraș-port de mare importanță pentru acele vremuri. În Sulina se aflau 8 ambasade, 4 colegii, 3 spitale și cel mai important, sediul Comisiei Europene a Dunării.

În această atmosferă plină de lumină și viață, piratul Gheorghios Kontoguris, personaj real, al cărui mormânt se află și poate fi văzut în cimitirul Comisiei Europene a Dunării din Sulina, se distinge ca figură centrală a cărții. În jurul lui Kontoguris se țese o acțiune plină de istorie, dar și de mister, dramatism și dragoste. Acțiunea are loc pe trei planuri care se întrepătrund. „Frunza de acacia„  este un roman care se adresează în egală masură sufletului și raţiunii.

“Nu am avut de gând să devin scriitoare, însă am fost prinsă în mrejele unei perioade glorioase din istoria Sulinei, dar şi a României. Mi-am dorit ca această carte să fie o frescă a Sulinei“, susţine Zvetlana Preoteasa.

Autoarea e foarte documentată, are o mare deschidere spre psihologia personajelor și descrierea în amănunt. Acest roman este în ultimă instanță o dramă sentimentală, dar pe fondul unor realități istorice și de colaborare între oameni cu mult simț patriotic, lucru care azi nu se mai întâmplă. O recomand cititorilor cu toată dragostea”, afirmă maestrul Dorel Vișan.

Megdonia Păunescu, director Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice consideră că “Frunza de acacia” este o carte de o subtilitate şi o inteligenţă cum rar întâlneşti. Povestea are darul de a te fascina, a te captiva. Acestă carte scoate în evidenţă natura umană, un sistem al sacrificiului, al demnităţii umane, un sistem al moralităţii”.

 

Exit mobile version