Institutul Cultural Român din Madrid sărbătorește Ziua Internațională a Copiilor și organizează, în parteneriat cu Fondul Științescu, un atelier de promovare a științelor dedicat celor mici. Evenimentul are loc sub auspiciile Ambasadei României la Madrid.
Funky Science/Fizica Povestită – Electricitate este un atelier practic de familiarizare a copiilor cu noțiuni de bază și fenomene din domeniul fizicii, al electricității. Atelierul va avea loc miercuri, 31 mai 2023, ora 18.00, la sediul ICR Madrid, cu participarea echipei de la Fundația Comunitară Vâlcea: Gabriela Solomon, coordonatoarea programului local și organizatoarea unei caravane STEM în județ și Ana Maria Stan, fizician, mentor și jurat al programului local și absolventă de Master din Nanoștiințe la Universitatea din Țara Bascilor.
În cadrul atelierului de știință se vor folosi kituri simple pentru a explica copiilor principii de electricitate. Se va vorbi despre cum se aprinde un bec, cum sunt prinse firele în ghirlandele luminoase din bradul de Crăciun și despre cum își pot face propriile circuite în serie și paralel. Profesoarele le vor arăta și alte experimente, cum ar fi levitatorul acustic sau hologramele.
Atelierul se va desfășura în limba română și este dedicat copiilor cu vârsta peste 8 ani.
Fondul Științescu – O idee, patru proiecte pilot și-un nume care vine de la verbul „a ști”
În 2014, Fondul Științescu era doar o idee. În 2015, devenea un plan al fundațiilor comunitare testat în București, Cluj-Napoca, Iași și Sibiu printr-un program pilot. Este o întreprindere educațională aparte pentru că adună în jurul său nu doar inovatori și oameni interesați de un proces de învățare relevant pentru copii, ci și susținerea comunității locale fără de care nu poate exista. Opt ani mai târziu, programul a devenit deja o mișcare națională a suporterilor educației STEAM – științe, tehnologie, inginerie, arte și matematică – în 16 comunități din țară, atât în mediul urban cât și în cel rural.
Inițiat de către Federația „Fundațiile Comunitare din România”, cu sprijinul strategic al Romanian-American Foundation și cu aportul antreprenorilor locali, Fondul Științescu este un program de finanțare pentru iniţiative educaţionale non-formale adresat tuturor celor care vor să transmită copiilor și tinerilor pasiunea lor pentru științe printr-o varietate de proiecte din domeniile STEAM.
Proiecte educaţionale sprijinite atât din mediul formal cât și în afara școlii vizează accesul la educație și creșterea interesului elevilor pentru științe într-un mod practic, prin experimente și prin implicarea lor activă.