Seria evenimentelor organizate de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) dedicate promovării comunităților românești din afara granițelor continuă prin organizarea Galei „100 pentru Centenar” în Grecia. Atena va deveni astfl a 6-a capitală “100 pentru Centenar”, al șaselea punct nodal din parcursul acesti proiect care celebrează excelența românească de pretutindeni.
Evenimentul va avea loc la Ambasada României la Atena, în data de 07 iulie a.c., începând cu ora 19:00, în prezența ministrului pentru românii de pretutindeni, doamna Natalia Intotero, și a domnului Lucian Fătu, ambasadorul României la Atena, alături de reprezentanții misiunii diplomatice românești, reprezentanții autorităților locale, ai mediului asociativ românesc, precum și mass-media în limba română din teritoriu.
Această inițiativă este dedicată Anului Centenar și își propune să promoveze patrimoniul cultural românesc și recunoașterea meritelor și a valorii adăugate aduse de membrii comunității românești din Grecia.
Participanții la eveniment se vor bucura și de un recital de excepție al maestrului naiului, Nicolae Voiculeț, Ambasador al Culturii și Turismului Românesc, propus Ambasador al Centenarului Marii Uniri a României precum și de alți artiști români din Grecia.
Gala care a avut deja loc în Bruxelles, Lisabona, Roma, Londra, Paris va putea fi urmărită pe TVR Internațional, iar filmulețe din cadrul evenimentului vor putea fi vizionate și pe pagina de Facebook a Ministerului https://www.facebook.com/mprpromania/ .
Cu acest prilej, ministrul pentru românii de pretutindeni, va efectua o vizită de lucru în Republica Elenă, în perioada 05-09 iulie a.c., unde va avea întrevederi cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale pe teme legate de diaspora și comunitatea românească din Grecia.