Site icon TIMP ROMÂNESC

Gala ”100 pentru Centenar” ajunge la Madrid

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) continuă seria demersurilor dedicate promovării elitelor românești din afara granițelor prin Gala „100 pentru Centenar” din Spania.

Evenimentul va avea loc la Madrid, în 19 iulie, la Palatul Bauer (Sediul Școlii Superioare de Canto din Madrid), începând cu ora 19:00, în prezența ministrului pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero, și a Gabrielei Dancău, ambasadorul României în Spania, alături de reprezentanții misiunii diplomatice românești, reprezentanții autorităților locale, ai mediului asociativ românesc, membrii clerului român, precum și mass-media în limba română din teritoriu.

Această inițiativă este dedicată Anului Centenar și își propune să promoveze excelența românească și recunoașterea meritelor și a valorii aduse de membrii comunității românești din Spania.

Participanții la eveniment se vor bucura de recitalul pianistei Mihaela Duma.

Cu acest prilej, în perioada 18-21 iulie a.c., ministrul pentru românii de pretutindeni va efectua o vizită de lucru în Regatul Spaniei, la Madrid și Sevilla, unde va avea întrevederi cu reprezentanți ai autorităților locale și ai mediului asociativ românesc. De asemenea, ministrul Intotero va vizita Centrul de Minori din Huelva, unde se află cei doi copii ai româncei ucise la începutul acestei luni în Spania.

Exit mobile version