Site icon TIMP ROMÂNESC

Gala Tânărului Actor HOP, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” și online

24 de concurenți au fost selectați să participe, în competiția finală, la cea de-a 23-a ediție a Galei Tânărului Actor HOP, program permanent al UNITER, desfășurat în perioada 3-6 septembrie 2020. Gala HOP este o competiţie profesionistă dedicată tinerilor absolvenţi ai institutelor de învăţământ superior teatral, o platformă de lansare pentru artiștii aflaţi la început de carieră, oferindu-le oportunitatea de a obține feedback din partea profesioniștilor. Institutul Cultural Român este și în acest an partener al evenimentului.

Gala HOP 2020 se va desfășura pentru prima dată în București, la Teatrul Național „I. L. Caragiale”, în aer liber, la Amfiteatru, în perioada 3-6 septembrie 2020, fiind transmisă LIVE pe galahop.uniter.ro . Directorul artistic al evenimentului este coregraful și dansatorul Gigi Căciuleanu, pentru a doua oară coordonator artistic al Galei. Tema prezentei ediții este „Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual“, iar motto-ul: „Zis și Făcut, proiectarea vorbei şi a corpului în spaţiu“.

Preselecția a avut loc în luna iulie 2020 și a constat în vizionarea online a înregistrărilor trimise de participanți de un juriu format din: Ioan Ardelean (actor și regizor), Maia Morgenstern (actor), Alina Nelega (regizor și dramaturg), Leta Popescu (regizor), Marius Turdeanu (actor). În total, au fost înscriși la preselecție 75 de concurenți. Juriul a urmărit 44 de momente la secțiunea Individual și 11 grupuri. Dintre aceștia au intrat în competiția finală 24 de concurenți care, timp de trei zile, vor concura pentru trofeele Galei HOP. La Amfiteatru TNB, cei 24 de concurenți vor fi urmăriți de juriul de concurs format din: Adrian Batista – regizor și producător TV, Ioana Bogăţan – actriţă, Silvia Ghiață – producător TV, Andrei Grosu, Andreea Grosu – regizori, Ileana Lucaciu – critic de teatru.

Premiile Galei Tânărului Actor HOP, ediția a 23-a: Premiul „Ştefan Iordache” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP, Premiul pentru cel mai bun actor, Premiul pentru cea mai bună actriţă, Premiul „Cornel Todea” – Premiul pentru cea mai bună trupă de actori și Premiul „Sică Alexandrescu” – Premiul special al juriului. Alte premii acordate în cadrul Galei Tânărului Actor HOP: Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF”, Premiul pentru prestanță și rostire scenică – acordat de actrița Dorina Lazăr, Premiul Publicului – decis în urma voturilor celor care vor viziona cele 3 zile de concurs în transmisiune LIVE pe www.uniter.ro.

Imaginat ca un preambul al concursului, o etapă de perfecționare și dezvoltare a abilităților actoricești, workshopul condus de maestrul Gigi Căciuleanu în perioada 31 august – 2 septembrie 2020 are ca scop introducerea concurenților în timpul și spațiul teatral propice tratării textului prin mijloacele teatrului coregrafic. Se dorește formarea unui actor total care să folosească în actul artistic cuvântul și mișcarea, deopotrivă.

Primul contact al concurenților cu publicul Galei HOP, înainte de concurs, se realizează prin intermediul campaniei online GALA HOP. Votează DansActorul anului 2020. Zilnic, în perioada 18-30 august, cei 24 de artişti de la secţiunile Individual și Grup se vor prezenta prin scurte filme realizate de ei înşişi și postate pe site-ul și pagina de facebook a Galei HOP.

În perioada 3-5 septembrie 2020, în fiecare seară, de la ora 21.00, publicul poate urmări transmisiunea în direct de la Amfiteatru TNB şi apoi, în 6 septembrie, până la ora 19.00 are timp să voteze dansactorii preferați la galahop.uniter.ro/votul-publicului-2020/ Premiul Publicului va fi anunțat în cadrul festivității de decernare a premiilor, duminică, 6 septembrie, ora 22.00.

Din structura Galei face parte și Agenția HOP – o platformă online inclusă în site-ul propriu și care va deveni activă după concurs. Agenția HOP este o modalitate de a promova participanții la Gala Tânărului Actor. Ea se dorește a fi o bază de date, o arhivă de referință pentru istoria Galei, care să vină în sprijinul comunicării dintre actorii tineri și regizorii, directorii de teatre și directorii de casting interesați de noile talente actoricești.

 

Exit mobile version