Deputatul Găvrilă Ghilea l-a interpelat în această săptămână pe ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, în contextul în care presa de specialitate a semnalat recent prezenţa extrem de modestă a României la târgul de turism Arabian Travel Market, organizat în perioada 22-25 aprilie 2018 în Dubai, Emiratele Arabe Unite.
„Deşi una din intenţiile declarate deseori ale reprezentanţilor ministerului de resort era şi creşterea numărului de turişti proveniţi din ţările arabe, suprafaţa improprie închiriată pentru amenajarea standului ţării noastre la târgul de la Dubai precum şi precaritatea ofertelor prezentate au lăsat mult de dorit”, a precizat parlamentarul bihorean, menţionând că prezenţa României la această manifestare a fost mult mai puţin vizibilă decât cea a unor state vecine – standul Ungariei având o suprafaţă de cinci ori mai mare, cel al Bulgariei de trei ori mai mare, la fel cu cele ale Serbiei, Croaţiei şi Sloveniei.
Din aceste considerente, deputatul i-a cerut ministrului să prezinte şi să justifice bugetul alocat pentru participarea ţării noastre la acest eveniment, dar şi beneficiile aduse industriei turistice care au fost estimate prin susţinerea acestui demers.
Nu în ultimul rând, parlamentarul a mai solicitat calendarul târgurilor internaţionale de turism la care România va participa cu standuri proprii în acest an precum şi date despre bugetul aprobat pentru închirierea şi amenajarea acestora.