Liberalii moldoveni acuză puterea de la Chișinău că în contul unor datorii față de gazele rusești Rep. Moldova ar putea ceda acțiuni din patrimoniul Moldovagaz, către Gazprom. În cadrul unei conferințe de presă susținută luni la Chișinău, reprezentanții PL au atacat o serie de declarații recente ale ministrului Valeriu Lazăr.
Deputatul Valeriu Munteanu susține că înstrăinarea gazoductelor către Gazprom, îl duce la gândul că „acest Guvern este perceput ca unul de unică folosință, întrebuințat pentru treburi murdare, după care fi aruncat la coșul de gunoi al istoriei”.
„În ultimii 10 ani, din bugetele de stat, cele ale raioanelor și UTA de nivelul II și I, au fost investiți în gazoducte circa 1,5 mlrd de lei. De altă parte, cetățenii R. Moldova au contribuit cu 2,5 mlrd de lei pentru constructia acestor gazoducte, pentru distribuția de gaze în sate și orașe. Aceste gazoducte au fost construite din banii cetățenilor și se află în proprietatea acestora, iar declarațiile ministrului Economiei ne duc cu gândul că vor să pună mâna și pe aceste gazoducte, proprietăți care ar putea fi cedate Federație Ruse. Este inadmisibil acest lucru. Avem bănuieli rezonabile, că și gazoductul Iași-Ungheni să aibă această soartă”, a declarat Valeriu Munteanu.
Colega sa de partid, deputata Corina Fusu a precizat că asemenea declarații nu sunt altceva decât un jaf al cetățenilor R. Moldova, asta deoarece nu se cunoaște exact care este partea de datorie a celor de pe malul drept, cât și cel de pe malul stâng al Nistrului.
„Cu siguranță dirijorul se află la Moscova, iar soliștii și interpreții sunt în Guvernul și Parlamentul Rep. Moldova. Poți să fii doar propriul dușman al țării, ca în loc să cauți căi de alternativă de producere a gazului sau surse alternative, să concentrezi dependență față de gazele din Federația Rusă. Aceste deziderate ale Ministerului Econmiei nu fac alteceva, decât să îndepărteze visul RM de conectarea conductei de gaz Iași-Chișinău de celelalte rețele. Pentru că dacă vine Federația Rusă să preia rețelele de gaze, atunci conectarea la gazoductul Iași-Ungheni va depinde de dorința Federației Ruse”, a mai spus Corina Fusu.
În acest sens, liberalii cer Guvernului să renunțe la aceste practici de ”deznaționalizare”, care după părerea liberalilor „sunt acțiuni deliberate de cedare Federației Ruse a activelor importante, ceea ce lovește în independența energetică a R. Moldova”.