Comisia de evaluare a ofertelor pentru concursul de selectare a executorului lucrărilor de construcţie a conductei de interconectare a sistemului naţional de transport gaze din România cu sistemul de transport gaze din R. Moldova pe direcţia râul Prut – satul Todireşti, raionul Ungheni, a deschis ieri ofertele depuse, relatează MOLDPRES. Au fost depuse 6 oferte, din partea unor companii din Austria, Italia, România, Turcia şi Republica Moldova. Patru oferte au fost depuse de consorţii compuse din câteva companii şi două de companii unice.
Comisia de evaluare va activa în conformitate cu Ghidul practic al procedurilor de contractare pentru acţiunile externe ale Uniunii Europene (PRAG) şi legislaţia Republicii Moldova. Deşi nu există un termen limită pentru evaluarea ofertelor, contractantul va fi selectat pînă la data de 27 august 2013, cînd urmează a fi lansate lucrările de construcţie.