Site icon TIMP ROMÂNESC

Geoană: Grupul de luptă NATO din România ar putea deveni operațional mai repede

Rusia a făcut doar un prim pas într-un plan mult mai amplu, spune secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Potrivit acestuia, Alianța se așteaptă ca Rusia să își continue mișcările de trupe. Într-un interviu pentru Digi24, Geoană a spus că din această cauză NATO va trimite mai mulți militari în Europa de Est, iar grupul de luptă din România va fi operaționalizat mai rapid. Decizia Federației Ruse e o escaladare masivă a unei situații de securitate deja foarte complicate. Asistăm la încălcarea flagrantă a tuturor principiilor și normelor de drept internațional. Asistăm de fapt la o invazie fățișă, reînnoită la adresa Ucrainei. Evaluarea noastră este că acest pas nu este sfârșitul ci, probabil, doar începutul unui plan mai larg de continuare a activităților militare ostile la adresa Ucrainei suverane și independente.

Constatăm în continuare mobilizarea 150.000 de forțe militare ruse pe toate cele 3 laturi ale Ucrainei, inclusiv în Crimeea. Asistăm la o mobilizare neobișnuită și amplasarea unor componente ale forțelor militare rusești în dispozitiv de luptă, gata de atac în clipa în care vor primi, eventual, un ordin.

De aceea, nu vedem în acest moment vreun semn de dezescaladare și de aceea, așa cum am făcut-o în ultimele luni de zile, transparent, spunem lucrurilor pe nume și credem că planurile Federației Ruse nu se încheie cu această așa-zisă declarație de independență a celor două provincii, ci reprezintă doar începutul unor planuri agresive la adresa Ucrainei.

Ucraina nu este membru NATO și nu se bucură de această garanție de securitate pe care Articolul 5 ne-o oferă celor din NATO. Dar asistăm în această perioadă la sprijin consistent din partea noastră, politic, practic. Echipele pe zonă cibernetică, pe zonă de combatere a luptei hibride, a dezinformării ajută partenerii din Ucraina. În plan bilateral, foarte multe țări acordă sprijin, inclusiv echipamente militare defensive, Ucrainei. Un pachet financiar semnificativ pentru Ucraina, dar și pentru Moldova și Georgia, pentru că aceste țări, chiar dacă nu sunt în acest iureș militar și politic au avut de suferit direct sau indirect de pe urma acestei situații.

Salutăm decizia Germaniei de a sista și de a retrage certificatul tehnic pentru conducta Nord Stream 2. Un gest foarte puternic pe care îl apreciem aici, la NATO.

Pentru grupul de luptă găzduit de România și condus de Franța, la care anticipăm și alți aliați care vor participa, anticipăm ca timpul necesar pentru operaționalizarea acestuia să fie comprimat din cauza situației pe care o avem. De asemenea, comandanții militari și liderii politici ai NATO lucrează la suplimentarea posturii militare pe flancul estic vom vedea prezență suplimentară.

În plus față de acest lucru, peste 100 de aeronave militare NATO se află în stare de maximă alertă, peste 120 de nave militare ale NATO patrulează mările – Marea Nordului, Marea Mediterană, Marea Neagră și Marea Baltică.

Suntem la un nivel de vigilență ridicat. Vom lua măsuri proporționale și neescalatorii. Mesajul pe care vreau să-l dau este că fiecare centimetru pătrat de teritoriu aliat, inclusiv teritoriul românesc, este sub protecția reală, autentică și extrem de energică a Articolului 5 al NATO. – Digi24.ro

 

Exit mobile version