Site icon TIMP ROMÂNESC

George Ciamba, în urma vizitei efectuate la Berlin: Republica Moldova, o prioritate constantă a politicii externe a României

Secretarul de Stat pentru afaceri bilateral şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, a efectuat o vizită oficială la Berlin, prilej prin care s-au purtat discuţii cu secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei, Markus Ederer, şi cu adjunctul consilierului pentru politică externă şi de securitate al cancelarului federal, Joachim Bertele.

În cadrul acestor întâlniri, a fost reafirmat statutul foarte bun al cooperării bilaterale a României cu Republica Federală Germania, dorința ambelor părți pentru o cooperare consolidată în contextul european și geostrategic actual, precum și deschiderea pentru discutarea în plan bilateral a modalităților celor mai eficiente de a contribui, în comun, la dezbaterile privind viitorul proiectului european.

Oficialul român a subliniat marcarea, în acest an, a 25 de ani de la încheierea Tratatului bilateral România-Germania privind cooperarea și parteneriatul în Europa și a transmis interesul României pentru consolidarea, în continuare, a cooperării, în domenii diverse de interes comun, precum cel economic.

Cu privire la cooperarea dintre cele două state pe teme de actualitate aflate pe agenda europeană, a avut loc o trecere în revistă a domeniilor de interes comun, cu accent pe gestionarea migrației, securitatea internă a UE, procesul de negociere privind ieșirea Marii Britanii din UE, precum și procesul de reflecție asupra viitorului Europei, reiterându-se importanța dialogului și coordonării constante a celor două părți.

În acest context, demnitarul român a exprimat deschiderea României pentru eforturile comune de consolidare a proiectului european, subliniind importanța solidarității și unității și coeziunii la nivel UE, inclusiv prin evitarea unor concepte care pot mări decalajele între statele membre și care se îndepărtează de la principiile fundamentale ale proiectului european.

În contextul vizitei, oficialul român a subliniat importanța Republicii Moldova, ca o prioritate constantă a politicii externe a României, şi a evocat importanţa continuării procesului de reforme şi de modernizare în beneficiul tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, mai ales având în vedere actualul context geostrategic.

Demnitarul român a evidenţiat că dezvoltările de securitate din ultima perioadă au reconfirmat rolul esenţial al NATO şi, în acelaşi timp, au adus în atenţie importanţa consolidării relaţiei transatlantice ca una între parteneri naturali şi puternici, care împărtăşesc valori şi interese comune.

Totodată, ambele părți au ajuns la un punct de vedere comun, în ceea ce priveşte ideea asumării de către aliaţii europeni a unor responsabilităţi sporite în domeniul apărării, pentru a asigura un răspuns eficient la toate provocările actuale și viitoare, în conformitate cu principiile solidarităţii şi unităţii aliate. Secretarul de stat George Ciamba a subliniat importanța cooperării cu SUA pentru îndeplinirea obiectivelor comune, în beneficiul securităţii euro-atlantice şi internaţionale. A menționat determinarea României pentru respectarea obiectivelor asumate la nivel aliat, inclusiv prin creșterea alocării la 2% din PIB pentru apărare.

Exit mobile version