Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat, ieri, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, desfăşurată la Luxemburg, anunță MAE. Pregătirea Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius (28-29 noiembrie 2013), vecinătatea sudică – situaţia din Libia, Siria şi Egipt şi evoluţiile din Birmania/Myanmar au fost principalele subiecte dezvoltate în cadrul întâlnirii.
La discuţiile privind Parteneriatul Estic, secretarul de stat George Ciamba a comunicat preocupările României faţă de presiunile politice şi economice la care sunt supuse, în ultima perioadă, statele partenere. Acesta a salutat, în acest context, răspunsul ferm şi rapid al Comisiei Europene de sprijinire a autorităţilor de la Chişinău, ca urmare a embargoului pe care Federaţia Rusă l-a impus importului de vinuri provenind din Republica Moldova. S-a exprimat în favoarea unui mesaj european consistent şi ambiţios faţă de statele partenere la Summitul de la Vilnius, un prilej extrem de potrivit pentru ca UE să-şi manifeste solidaritatea şi respectarea angajamentelor asumate.
Oficialul român a comunicat susţinerea fermă pentru parafarea, la Vilnius, a Acordurilor de Asociere şi a Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb cu Republica Moldova și Georgia, şi semnarea acestor documente în mandatul actualei Comisii, în cursul anului 2014. Reprezentantul României a apreciat că semnarea Acordului de Asociere cu Ucraina, la Summit-ul de la Vilnius ar reprezenta o evoluţie firească, atât din perspectiva aşteptărilor Ucrainei cât şi a angajamentului UE, hotărârea cu care autorităţile de la Kiev se angajează în îndeplinirea obiectivelor de referință stabilite prin Concluziile CAE din decembrie 2012 constituind un factor important în adoptarea acestei decizii. În concluzie, a remarcat oportunitatea pe care summitul de la Vilnius îl reprezintă pentru plasarea acestor state pe o traiectorie europeană ireversibilă, şi care nu ar trebui ratată.
În discuţiile referitoare la Siria, reprezentantul României a salutat adoptarea în unanimitate, la 27 septembrie a.c., de către Consiliul de Securitate al ONU (27 septembrie) a Rezoluţiei 2118 (2013), privind distrugerea depozitelor de arme chimice. De asemenea, a susţinut necesitatea utilizării impulsului diplomatic actual pentru lansarea rapidă a dialogului Geneva 2.
Nici ultimele evenimente din Libia nu au fost uitate, demnitarul român reliefând importanţa acordării unui sprijin puternic din partea comunității internaționale în acest moment crucial, îmbunătățirea semnificativă a climatului de securitate fiind esenţială pentru continuarea procesului de democratizare şi reformă instituțională, şi a menţionat, în contextul discuţiei, legătura între situaţia de securitate şi fluxurile migratorii şi prezenţa României în FRONTEX.
În cadrul discuţiilor referitoare la situaţia din Egipt, secretarul de stat român a subliniat necesitatea susţinerii, de către UE, a guvernului interimar şi a salutat demersurile făcute de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, în vederea punerii în aplicare a foii de parcurs pentru reconciliere națională.
În marja reuniunii CAE, secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat la reuniunea Grupului de Prieteni ai Ucrainei. Mesajul oficialului român a vizat susţinerea aspiraţiilor europene ale Ucrainei în finalizarea proceselor de asociere politică şi integrare economică a Ucrainei cu UE, ce vor fi marcate formal de semnarea Acordului de Asociere UE-Ucraina şi a Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător, în baza implementării criteriilor politice din Agenda de Asociere UE-Ucraina şi a îndeplinirii condiţionalităţilor stabilite în Concluziile Consiliului Afaceri Externe din 10 decembrie 2012.