Recent, reprezentanţi ai unor guverne din ţări ale Uniunii Europene – Germania, Austria, Danemarca şi Irlanda – și-au exprimat intenţia de a pune în discuţie reducerea alocaţiilor pentru copiii lucrătorilor imigranţi din state europene, în situaţia în care aceştia locuiesc în afara ţării unde părinţii lor muncesc.
În acest context, deputatul Angel Tîlvăr, fost ministru delegat pentru relația cu românii de pretutindeni, salută decizia autorităţilor din Germania şi Austria de a amâna luarea unei asemenea decizii, ţinând astfel cont de poziţia Comisiei Europene, a Comisarului european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, şi a majorităţii statelor membre care s-au opus măsurii.
”O asemenea decizie ar fi însemnat o gravă încălcare a principiului european al solidarităţii şi echităţii şi a unor drepturi fundamentale, aşa cum sunt dreptul la muncă şi cel la liberă circulaţie, de care românii se bucură în calitate de cetăţeni europeni.
Cetăţenii români care muncesc peste hotare, în state ale Uniunii Europene, şi care plătesc toate obligaţiile prevăzute de lege pentru salariul lor, trebuie să primească, în integralitate, alocaţiile pentru copiii lor. Orice altă abordare ar crea o nedreptate și ar pune munca unui român care desfăşoară, în condiţii legale, activităţi lucrative în anumite ţări ale Uniunii Europene, într-o nemeritată şi nejustificată poziţie de inferioritate”, afirmă Tîlvăr, care își exprimă speranţa că guvernele europene vor respecta drepturile cetăţenilor români, oriunde s-ar afla aceștia în Europa.