Germania va cere teste PCR cu rezultate negative la intrarea în ţară pentru toţi călătorii, indiferent dacă vin dintr-o zonă care nu este considerată de risc, relatează EFE.
Decizia a fost luată de cancelarul Angela Merkel şi liderii regionali după o reuniune de peste 11 ore, în urma căreia au fost înăsprite restricţiile ce vizează viaţa publică şi activitatea economică în contextul celui de-al treilea val pandemic.
S-a stabilit astfel ”obligativitatea general” de realizare a unui test la întoarcerea în ţară, o măsură care o înlocuieşte pe cea anterioară, care se referea doar la zonele de risc – deşi implica majoritatea ţărilor lumii – şi care prevedeau un test PCR şi o perioadă de carantină.
”Descurajăm orice călătorie în exterior, în general orice călătorie dacă nu este strict necesară”, a declarat Angela Merkel.
Cancelarul Angela Merkel a explicat că guvernul german a contactat companiile aeriene din ţară, astfel încât toţi călătorii care se întorc din vacanţa de Paşti să facă un test ”înainte de zborul” de întoarcere. Detaliile acestei măsuri urmează să fie stabilite.
Decizia este legată de polemica iscată de deplasările din vacanţa de Paşti în Mallorca
Angela Merkel a admis că în Mallorca există complexuri turistice deschise, dar a precizat că guvernul Insulelor Baleare a modificat restricţiile şi ar putea să o facă din nou în următoarele zile. Ea a precizat că guvernul german urmăreşte cu atenţie situaţia din insule şi posibilele ”riscuri”, printre care a semnalat apariţia variantei de coronavirus detectată în Brazilia, scrie Agerpres.
În 12 martie, autorităţile germane au scos Insulele Baleare de pe lista zonelor de risc (alături de alte cinci comunităţi autonome spaniole), fapt ce a dus la o creştere explozivă a cererii de bilete de avion şi de oferte de cazare în aceste insule pentru vacanţa de Paşte.
Situaţia a suscitat o amplă polemică în Spania, unde majoritatea cetăţenilor nu pot ieşi din comunităţile lor autonome de Paşti ca urmare a restricţionărilor impuse de pandemie, dar şi în Germania, unde turismul intern este în prezent interzis, cu implicaţii economice grave pentru acest sector de activitate.