Parohia Ortodoxă Roma VII-Prima Porta, în colaborare cu Parohia Catolică Sant’ Alfonso di Ligouri au organizat, la inițiativa și sub coordonarea Asociației ”Avis”- Roma, un punct mobil de recoltare a sângelui. 20 de români au răspuns apelului Parohiei de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie şi au donat sânge. Parohia Ortodoxă din cartierul roman Prima Porta se află pe strada Via della Giustiniana, cartier care, în trecut a fost prima poartă de intrare în Roma, precum și locul de arătare a semnului Sfintei Cruci Sfântului Împărat Constantin cel Mare.
Activitatea misionară, liturgică, pastorală şi catehetică se întregeşte în parohia ortodoxă română de la Prima Porta prin hărnicia şi dărnicia enoriaşilor care în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, organizează o agapă frăţească la care sunt invitaţi toţi cei prezenţi. Masa întinsă celor doritori se aşază şi după fiecare slujire a Sfântului Maslu, care are loc în prima zi de miercuri din fiecare lună.