159388 – 28042021 – Comisia Europeană a adoptat prima strategie a UE privind returnarea voluntară și reintegrarea. Strategia promovează returnarea voluntară și reintegrarea ca parte integrantă a unui sistem comun al UE pentru returnări, un obiectiv-cheie al noului Pact privind migrația și azilul. Aceasta stabilește măsuri practice menite să consolideze cadrul juridic și operațional pentru returnările voluntare din Europa și din țările de tranzit, să amelioreze calitatea programelor de returnare și reintegrare, să stabilească legături mai bune cu inițiativele de dezvoltare și să consolideze cooperarea cu țările partenere.
Vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european, Margaritis Schinas: ”UE construiește un nou ecosistem în materie de returnări – vizând intensificarea cooperării în materie de readmisie, îmbunătățirea cadrului de guvernanță, dotarea Frontex cu un nou mandat operațional privind returnările și numirea unui coordonator UE pentru returnare. Strategia de astăzi privind returnările voluntare și reintegrarea este un alt element al acestui puzzle. Returnările sunt mai eficace atunci când sunt voluntare și însoțite de opțiuni reale de reintegrare pentru persoanele returnate, iar această strategie va dezvolta o abordare mai uniformă și mai coordonată între statele membre pentru a valorifica întregul lor potențial”.
Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson: ”Doar aproximativ o treime dintre persoanele care nu au drept de ședere în UE se întorc în țara lor de origine și mai puțin de 30% dintre acestea fac acest lucru în mod voluntar. Returnările voluntare sunt întotdeauna opțiunea mai bună: acestea plasează persoana în centrul atenției, sunt mai eficace și mai puțin costisitoare. Prima noastră strategie privind returnarea voluntară și reintegrarea va ajuta persoanele returnate atât din UE, cât și din țările terțe, să profite de oportunitățile din țara lor de origine, să contribuie la dezvoltarea comunității și să consolideze încrederea în sistemul nostru de migrație pentru a-l face mai eficace”.
Decalajele dintre procedurile de azil și cele de returnare, provocările legate de prevenirea sustragerii de la procedură, resursele insuficiente, lipsa datelor, fragmentarea globală și capacitatea administrativă limitată de a da curs deciziilor de returnare contribuie la utilizarea redusă a programelor de returnare voluntară asistată. Prin propunerea de reformare a Directivei privind returnarea, propunerea modificată de Regulament privind procedurile de azil, Regulamentul privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație și Regulamentul revizuit privind Eurodac, Comisia va continua să instituie proceduri și norme comune rapide și echitabile privind azilul și returnarea, să monitorizeze acordarea asistenței pentru returnare și reintegrare și să reducă riscul de deplasări neautorizate. Prin intermediul mandatului său consolidat, Frontex poate sprijini statele membre în toate etapele procesului de returnare voluntară și de reintegrare, inclusiv în ceea ce privește consilierea premergătoare returnării, sprijinul ulterior sosirii și monitorizarea eficacității asistenței pentru reintegrare. Coordonatorul pentru returnare și Rețeaua la nivel înalt pentru returnare vor oferi sprijin tehnic suplimentar statelor membre pentru a reuni diferitele componente ale politicii UE în materie de returnare.
Furnizarea de consiliere timpurie, personalizată și eficace în materie de returnare, care să țină seama de circumstanțele individuale, de nevoile copiilor și ale grupurilor vulnerabile, precum și de sprijinul după returnare, îmbunătățește șansele persoanelor returnate de a se reintegra cu succes și în mod durabil în comunitățile din țara lor de origine. Comisia va colabora cu Frontex pentru a elabora un program de formare comun pentru consilierii în materie de returnare care să completeze sprijinul existent din partea agenției și să utilizeze mai bine instrumentele online, cum ar fi inventarul privind asistența pentru returnare și reintegrare (Return and Reintegration Assistance Inventory) și Instrumentul de asistență pentru reintegrare. Comisia, în cooperare cu statele membre, Frontex și Rețeaua europeană pentru returnare și reintegrare, va elabora, de asemenea, un cadru de calitate pentru furnizorii de servicii de reintegrare, bazat pe standarde comune pentru gestionarea proiectelor, sprijinit de finanțare din partea UE.
Consolidarea cooperării cu țările partenere
Cooperarea privind returnarea voluntară și reintegrarea este un aspect esențial al parteneriatelor în materie de migrație pe care UE le îl va consolida în cadrul noului Pact privind migrația și azilul. UE va sprijini asumarea proceselor de reintegrare în țările partenere prin consolidarea capacităților, punerea la dispoziția personalului a competențelor necesare sau sprijinirea structurilor de guvernanță pentru a răspunde nevoilor economice, sociale și psihosociale specifice ale persoanelor returnate. De asemenea, UE va continua să ofere asistență pentru returnarea voluntară și reintegrarea migranților blocați în alte țări, inclusiv prin explorarea unor noi parteneriate. În sfârșit, UE va consolida legăturile dintre programele de reintegrare și alte inițiative relevante în materie de dezvoltare din țările partenere. Comisia va asigura o utilizare mai coordonată a resurselor financiare care vor fi disponibile în cadrul diferitelor fonduri ale UE pentru a sprijini întregul proces de returnare voluntară și de reintegrare.