Acasă Stiri Ghid fiscal pentru profesiile liberale

Ghid fiscal pentru profesiile liberale

Ministerul Finanțelor a publicat un ghid al persoanelor fizice care au obligația să declare și să plătească impozitele și contribuțiile sociale datorate pentru veniturile realizate din profesii liberale, în anul 2020. Materialele se găsesc pe site-ul anaf.ro, în secțiunea Asistență Contribuabili – Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente și alte materiale informative.

Sunt considerate venituri din profesii liberale veniturile obținute de medici, avocați, notari publici, executori judecătorești, experți tehnici și contabili, contabili autorizați, auditori financiari, consultanți fiscali, arhitecți, traducători, sportivi, precum și alte persoane fizice cu profesii reglementate în condițiile legii. Veniturile obținute din profesii liberale desfășurate în România se consideră ca fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite din România sau din străinătate.

Veniturile din profesii liberale, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere,sunt venituri din activități independente, fiind impozitate în sistem real.

Contribuabilii interesați pot găsi și alte detalii utile despre Declarația unică pe care trebuie să o depună pentru această categorie de venituri, respectiv: ce formulare necesare și de unde se pot procura, cum se poate depune Declarația unică și ce modalități de plată sunt puse la dispoziția contribuabililor.

Rolul acestui nou ghid fiscal este de a stimula și asista contribuabilii să declare corect veniturile realizate din profesii liberale și să plătească impozitele și contribuțiile datorate, inclusiv prin intermediul mijloacelor electronice de plată existente.