Timp de o lună (29 iunie – 29 iulie), la Budapesta va fi deschisă expoziţia personală de grafică Onisim Colta.
Născut în 1952 la Baia Sprie (Maramureş), Onisim Colta a absolvit în 1976 Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secţia pictură la clasa prof. Paul Sima. În 2006 obţine titlul de Doctor în Arte Vizuale – Universitatea de Arte şi Design, Cluj Napoca. În perioada 1994-1998 a fost preşedintele Filialei Arad a UAP, din 1998 vicepreşedinte al aceleiaşi filiale, din 2000 redactor artistic al Revistei „ARCA”.
Participă anual la expoziţii internaţionale de grup în Ungaria, Iugoslavia şi Germania. Lucrările sale au făcut obiectul mai multor expoziţii personale de la Atena, Aachen, Budapesta şi Agadar (Maroc). Opere semnate de Onisim Colta pot fi regăsite şi în numeroase muzee şi colecţii particulare din lume.
Despre opera lui Onisim Colta, se spune ”Păstrând plăcerea nuanțării și sugestiei, ne restituie componenta rară a muzicalității astrale, sugerând acea stranie senzație de pelerinaj între palpabil și diafan” (Negoiță Lăptoiu, 1996).