O anchetă transfrontalieră coordonată de Poliția de Frontieră Română, la care au colaborat autoritățile bulgare și germane, a dus la destructurarea unei grupări de trafic de migranți pe Dunăre. Grupul făcea trafic cu migranți din Bulgaria în România, peste Dunăre, și apoi spre Europa de Vest.
Cele 33 de percheziții desfășurate în România, în județele Dolj (18), Timiș (11) și Argeș (4) s-au finalizat cu reținerea a 42 de persoane și confiscarea a 7 vehicule, documente de călătorie (pașapoarte), arme, echipament electronic și a unor sume de bani (32.000 de euro, 75.000 de lei și 7.500 lire).
Investigație au stabilit că rețeaua criminală, din care făceau parte în principal din cetățeni din Bangladesh, Irak și România, s-a constituit la începutul anului 2023. Suspecții recrutau migranți din Orientul Mijlociu care doreau să ajungă în țările vest-europene, în special în Germania.
Membrii rețelei preluau migranții din Bulgaria și îi transportau cu barca peste Dunăre, după care îi ducea în grupuri de câte 20-30 de persoane cu mașini de transport de marfă în vestul a României, în principal în Timișoara, Arad și Caraș Severin.
Traficanții au folosit şi vehicule de teren, dar au transportat în principal grupuri de 13-17 migranţi în vehicule cu 5 locuri. Această metodă a dus la spitalizarea unor migranți, în urma unui accident de circulație care a avut loc în iulie 2023.
După ce ajungeau în vestul României, migranții erai cazați pentru câteva zile în spații clandestine, după care îi ascundeau în camioane de marfă și îi ransportau peste graniță, în Ungaria, spre Europa de Vest, în principal Germania. Pentru o astfel de ”călătorie” migranții plăteau între 3.500 și 5.000 de euro de persoană.
Ancheta a identificat 20 de transporturi în toată România dintr-un total de aproximativ 500 de migranți.
Investigațiile transfrontaliere au fost sprijinite de Europol în baza planului operațional semnat cu România în ceea ce privește criza din Ucraina. Europol a facilitat schimbul de informații și a oferit coordonare operațională și sprijin analitic. În ziua intervenției, pentru sprijinirea anchetatorilor, un analist Europol a verificat, din România, informațiile operaționale cu bazele de date ale Europol.