Guvernul din Marea Britanie a postat pe site-ul său prospectul vaccinului împotriva Covid produs de Pfizer şi BioNTech, anunță spotmedia.ro.
Acesta a început să fie transportat către Regatul Unit, iar primele persoane care urmează să fie vaccinate începând de săptămâna viitoare sunt rezidenţii din căminele de bătrâni şi îngrijitorii lor.
Astfel, în prospect scrie că vaccinul este utilizat pentru imunizarea activă a populației, pentru a preveni boala COVID-19 cauzată de virusul SARS-CoV-2.
Vaccinul se administrează adulților și adolescenților cu vârsta de peste 16 ani. Acesta declanșează producția naturală de anticorpi în organism și stimulează celulele imune să protejeze împotriva bolii COVID-19.
Ce trebuie să știți înainte de a vă vaccina
Vaccinul Pfizer BNT162b2 nu trebuie administrat dacă:
- sunteți alergic la substanța activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament. Semnele unei reacții alergice pot include erupții cutanate, mâncărime, dificultăți de respirație și umflarea feței sau a limbii. Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeți imediat la cel mai apropiat spital dacă manifestați o reacție alergică.
- ați avut probleme în urma administrării dozei anterioare de vaccin BNT162b2, cum ar fi reacții alergice sau probleme de respirație.
- aveți febră mare.
- aveți un sistem imunitar slăbit, cum ar fi din cauza infecției cu HIV, sau dacă luați un medicament care vă afectează sistemul imunitar.
- aveți hemoragii, faceți vânătăi ușor sau luați medicamente care afectează coagularea.
Evitați să rămâneți gravidă până la cel puțin două luni după vaccin
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau ați putea utiliza orice alte medicamente sau ați primit recent orice alt vaccin.
În prezent, există puține date disponibile privind utilizarea acestui vaccin la femeile gravide.
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să aveți un copil, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a primi acest vaccin. Ca măsură de precauție, trebuie să evitați să rămâneți gravidă până la cel puțin două luni după vaccin.
Nu conduceți vehicule până când nu sunteți siguri că nu aveți nicio reacție adversă.
Cum se administrează
Vaccinul se administrează după diluare sub formă de injecție de 0,3 ml într-un mușchi al brațului. Veți primi două doze, la distanță de 21 de zile.
Protecția împotriva COVID-19 va fi activă cel mai probabil la șapte zile de la a doua doză.
Posibile efecte secundare
La fel ca toate vaccinurile, Pfizer BNT162b2 poate provoca reacții adverse, dar nu la toți cei vaccinați.
Cele mai multe reacții adverse sunt ușoare sau moderate și dispar în câteva zile de la apariție.
Dacă reacțiile adverse, cum ar fi durerea și/sau febra, sunt supărătoare, pot fi tratate cu medicamente pentru durere și febră, cum ar fi paracetamolul.
Efectele secundare pot fi:
- foarte frecvente: pot afecta mai mult de una din zece0 persoane – durere la locul injectării, oboseală, dureri de cap
- frecvente: pot afecta până la una din zece persoane – umflături la locul injectării, roșeață la locul injectării, greață
- mai puțin frecvente: pot afecta până la una din 100 de persoane – ganglioni limfatici măriţi, senzație de rău
Cum se păstrează vaccinul
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și etichetă. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la congelator la -80° C până la -60° C. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină. După decongelare, vaccinul trebuie diluat și administrat de către personal specializat și utilizat în decurs de 6 ore. Orice vaccin neutilizat trebuie aruncat.
Puteți vedea în prospect și care sunt substanțele active ale vaccinului Pfizer.