Peste un milion de imigranţi au ajuns în Germania în 2012, iar numărul românilor şi bulgarilor a crescut cu 20% faţă de anul 2011, potrivit unui raport guvernamental citat de Rheinische Post. Din cei peste un milion de imigranţi veniţi în Germania în 2012 (cu 14% mai mulţi decât în 2011), aproximativ 117.000 au fost români şi 59.000 bulgari, ceea ce reprezintă o creştere de 20% faţă de 2011, se arată în raportul federal privind migraţia.
Migraţia din ţările sud-est europene a declanşat, în ultimul timp, dezbateri politice aprinse. Municipalităţile şi comunele din Germania se tem că, după ridicarea restricţiilor de la 1 ianuarie 2014, nu vor avea suficiente fonduri pentru a face faţă numărului în creştere de imigranţi, scrie Rheinische Post.