Site icon TIMP ROMÂNESC

Guvernul operaționalizează Centrul Național de Coordonare pentru competențe în materie de Securtate Cibernetică

Executivul a aprobat miercuri o hotărâre pentru completarea HG 1313/2021 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Coordonare şi pentru modificarea şi completarea HG 137/2020 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Centrul Naţional de Coordonare pentru competenţe în materie de Securitate Cibernetică (NCC) va fi condus de un secretar de stat şi va funcţiona cu un număr de 32 de posturi, informează Guvernul.

Actul normativ completează HG 1313/2021 stabilind măsuri pentru operaţionalizarea NCC, structură fără personalitate juridică ce funcţionează în subordinea prim-ministrului, finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

„Noua structură va avea atribuţii în materie de securitate cibernetică, prevăzute de Regulamentul UE 2021/807 de înfiinţare a Centrului european competent în domeniul industrial, tehnologic şi de cercetare în materie de securitate cibernetică şi a Reţelei de centre naţionale de coordonare. Acest centru va fi condus de un secretar de stat şi va funcţiona cu un număr de 32 de posturi, exclusiv demnitari şi posturile aferente cabinetului acestuia. Personalul va fi alcătuit din funcţionari publici şi personal contractual. Personalul va fi salarizat conform prevederilor legale în vigoare aplicabile personalului din aparatul de lucru al Guvernului”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

În vederea derulării unor programe sau proiecte cu finanţare externă, în cadrul NCC şi în subordinea directă a secretarului de stat pot fi înfiinţate, în afara organigramei NCC şi pe durată determinată, cu asigurarea sursei de finanţare pentru cheltuieli de personal din bugetul programelor sau proiectelor, unităţi de implementare a proiectelor şi unităţi de management a proiectelor, menţionează sursa citată.

Exit mobile version