Așa cum era de așteptat, guvernul propus de Dacian Cioloș, prim-ministru desemnat, nu a trecut de votul Parlamentului. Cabinetul propus exclusiv din reprezentanți ai USR a obținut 88 de voturi, fiind votat de senatorii și deputații proprii și de alți zece aleși de la alte partid.
Președintele României, Klaus Iohannis, va chema din nou la Palatul Cotroceni reprezentanții partidelor politice parlamentare pentru o nouă rundă de negocieri, pentru a încerca să formeze o majoritate parlamentară care să dea un premier legitim.
PSD, prin vocea președintelui Marcel Ciolacu, propune un guvern de specialiști care să facă puntea către alegeri parlamentare, UDMR are ca opțiune refacrea coaliției care a fost până acum, cu PNL, USR și minoritățile naționale, dar nu exclude și susținerea unui guvern minoritar PNL – UDMR, USR dorește refacerea coaliției dar fără nominalizarea din nou a lui Florin Cîțu, iar liberalii merg tot pe varianta președintelui de partid, fără să fie exclusă însă nominalizarea pentru funcția de prim-ministru a unei noi persoane, numele vehiculate fiind cele ale lui Lucian Bode ș Emil Boc. Foto: captură ecran Digi24.ro