Site icon TIMP ROMÂNESC

„Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română” – la Cernăuţi

Concertul „Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română”, organizat de ICR în parteneriat cu Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi”, a marcat pe 23 şi 24 ianuarie, la Cernauţi, Ziua Unirii Principatelor.Pe scena Palatului Academic al Universităţii Bucovinene de Medicină din Cernăuţi au urcat nume-reper ale muzicii românești de pretutindeni, reprezentative pentru noua generație de interpreți: Zinaida Bolboceanu și taraful său, Suzana Popescu și Maria Iliuț, din Republica Moldova, acompaniate, prin grija partenerilor locali, de Ansamblul de dansatori de la Voloca, anunță ICR.
Concertul a fost precedat de alte două evenimente speciale, menite să asigure diseminarea mesajului identitar românesc. Astfel, 23 ianuarie, s-au derulat o serie de ateliere de muzică tradițională românească destinate tinerilor etnici români, elevi ai celor cinci școli de muzică locale (școala din municipiul Cernăuți și cea din orașul Herța – localizate în regiunea Cernăuți, cele două școli de muzică din Horbova – raionul Herța, precum și școala din Costiceni – raionul Noua Suliță).
În dimineața zilei de 24 ianuarie, înaintea concertului, s-a ținut o slujbă de comemorare a marii personalități românești și bucovinene Aron Pumnul, la care au participat numeroși reprezentanți ai societății civile și ai instituțiilor de stat ucrainene și românești din regiunea Cernăuți și a raioanelor învecinate. În zonă trăiesc peste 182.000 de români, care constituie, astfel, numeric, a treia comunitate etnică locală, după ucraineni și ruși.
Potrivit datelor neoficiale deţinute de Societatea Culturală a Românilor „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, comunitatea românilor din Ucraina ar depăşi 500.000 persoane. La Cernăuți au sediul importante asociaţii ale românilor, care au lucrat cu perseverenţă în direcţia menţinerii identităţii culturale ale românilor din Bucovina de Nord.

Exit mobile version