Cel puţin o dată la şase luni, Brazilia dobândeşte o nouă creaţie a Hertei Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2009. De această dată este culegerea de eseuri „Regele se înclină şi ucide”. Iar autoarea continuă să vorbească despre Securitate, poliţia secretă a lui Ceauşescu.
Cele nouă texte ale cărţii amintesc de „Mereu Aceeaşi Zapadă şi Mereu Acelaşi Unchi” şi deschid uşa atelierului de creaţie al autoarei, arătând înrudirea intimă dintre ficţiunea sa şi eseul său.
Herta îşi citează creaţiile, le situează, vorbeşte despre şcoala tăcerii, despre aşa-numita sa privire ciudată, despre formaţia sa melancolică ce i-a dominat viaţa din copilăria sa provincială din România: gândacilor li se spunea ruşi, iar timpul era măsurat prin trenurile care treceau.
Există o frumoasă selecţie de momente importante ale literaturii universale, cum ar fi trecerea scriitorului ceh Péter Nádas. În Primăvara de la Praga, populaţia a scuipat atât de mutl ep parbrizele maşinilor soldaţinlor unguri, chemaţi pentru a înăbuşi revolta, încât ştergătoarele nu au mai funcţionat, în timp ce soldaţii tremurau şi plângeau în spatele geamurilor.
Herta curtează autobiografia, schiţând ca un colaj o viaţă între sat şi dictatură. Iubitul ucis de poliţia secretă, tatăl care a depăşind, bând, traumele din trecutul în SS şi mama care a depăşit, muncind, lagărul de muncă forţată în URSS; simptomatic, Herta a primit acest nume în semn de omagiu adus celei mai bune prietene a mamei, care a murit de foame în acelaşi lagăr.
“România este văzută în continuare drept insula întunecată de pe care autoarea a dorit întotdeauna să fugă, atunci când spionajul cuprindea încă confruntarea directă; astăzi el este universal şi se face de la distanţă, mai laş şi ipocrit într-o oarecare măsură, deşi aparent mai puţin ameninţător.
Limba este analizată ca instrument de primare, tăcerea drept modalitate de a rezista, până în clipa în care Herta începe să scrie.
Distanţa dintre cuvinte şi lucruri şi necesitatea de a redenumi totul pentru a atinge din nou sensul se află în centrul lucurilor. Calitatea unui text se măsoară prin capacitatea de a te cufunda în confuzia dintr-o minte omenească.
În ciuda unor momente de sentimentalism, Herta ajunge în profunzimea analizei vulnerabilităţii umane şi se cufundă în frica eternă a copilului, care dobândeşte un fundament în Securitate atunci când devine adult.
Viaţa este aşteptarea morţii sau a bolii care vine mai înainte, dacă destinul este firesc; a asasinatului sau a torturii care îl precede, dacă destinul este de stat. Şi chiar şi după fugă, nu reuşeşti să te apropii. Distanţa în spaţiu nu vindecă rănile. Poate pentru că ele au marcat sufletul chiar înaintea Securităţii.”, scrie Marcelo Backes în articolul ” Insula întunecată”. (după un articol de MARCELO BACKES, scriitor şi traducător; sursa Rador)
