Alpinistul Horia Colibășanu a dus steagul României în cel mai înalt loc de pe Pământ, în timpul ascensiunii sale pe vârful Himalayan Everest, care are 8848 de metri altitudine. Sportivul român este fericit că a reuşit să finalizeze cu succes expediţia pentru care s-a pregătit 3 ani şi jumătate, Everest fiind cel de-al 8-ulea vârf în palmaresul de alpinist.“Sunt mândru că am reuşit să ridic steagul României peste 8848 metri, înălţimea Everestului. Am ajuns în vârf, m-am aşezat pe coama Everest şi am făcut fotografia la care privesc cu multă bucurie. Momentul în care am ridicat tricolorul a fost cel în care am simţit că am reuşit să închei un proiect pentru care m-am pregătit foarte mult. Desigur că aveam să mai trec prin multe dificultăţi, la coborâre. Am fost însă pregătit pentru ele, ştiam ce mă aşteaptă, că va fi foarte greu”, a spus Horia Colibăşanu.
Alpinistul timişorean consideră că reuşita sa se datorează în mare măsură colaborării cu unul dintre cei mai buni meteorologi din lume, care i-a transmis date meteo precise, în funcţie de care a luat decizia de a pleca spre vârful Everest.
“În Himalaya, cel mai mult pentru reuşită contează vremea. Dacă este foarte frig, dacă bate vândul sau cantitatea de precipitaţii e mare, e foarte periculos şi nu poţi urca. Riscul este, bineînţeles, să nu te mai întorci. Eu a trebuit să renunţ într-un an la urcare din cauză că vremea nu a fost bună. Anul acesta am colaborat cu unul dintre cei mai buni meteorologi din lume, cred că e cel mai bun din Europa. Mi-a dat o prognoză foarte bună pe telefonul prin satelit şi am pornit spre vârf. De atunci şi până astăzi nu a mai fost o prognoză pentru o zi de vârf care să permită ascensiuni în stilul alpinismului pur, fără oxigen şi şerpaşi”, a declarat Colibăşanu.
Ascensiunea pe Everest este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, în care Colibășanu are calitate de membru, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional. De asemenea, Federația Română de Alpinism și Escaladă a susţinut proiectul expediției pe Everest.
Horia Colibășanu este cel mai performant alpinist din istoria României, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 8 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume.
Succesul lui Horia Colibasanu pe Muntele K2 (8.611m) din Pakistan, fără oxigen suplimentar și fără șerpași, în 2004, este considerată cea mai mare performanță individuală din alpinismul românesc. Performanța lui a rămas neegalată în România.
Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu.
Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m), Everest (8848m).
Totodată, Horia a participat la 19 expediții internaționale de-a lungul carierei sale, făcând echipa cu parteneri din diferite țări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania și Polonia.
Horia Colibășanu este singurul alpinist român care a primit distincția „Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.