Alpinistul Horia Colibășanu a plecat într-o nouă ascensiune pe Everest, în munții Himalaya, de data aceasta pentru a deschide o rută nouă spre cel mai înalt vârf al lumii.Expediția va începe în data de 3 aprilie, o dată cu trekkingul pe Valea Khumbu, în Nepal, şi se va încheia la sfârşitul lunii mai.
“Expediţia din acest an este o provocare pentru mine, ca alpinist de mare înălţime. Mi-am propus să încerc deschiderea unei rute noi de urcare pe vârful Everest, bazându-mă pe experienţa de până acum şi în special pe cea de anul trecut, când am reuşit să rămân mai multe zile la rând la altitudine de peste 8.000 de metri”, a spus Horia Colibășanu despre obiectivul din acest an.
Sportivul român îl va avea ca partener de expediție pe Peter Hámor (53), alpinist slovac care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri. Horia şi Peter au experienţă de echipă de 8 ani.
“Peter Hámor este unul dintre alpiniştii pe care eu îi apreciez foarte mult. Este un bun sportiv, rapid şi are multă experienţă în Himalaya. Contez mult pe echipa noastră pentru succesul acestei ascensiuni, având în vedere provocarea pe care ne-am ales-o în 2018 ”, a mai adăugat Colibășanu.
Anul acesta, are loc cea de-a 20-a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 15-a în Himalaya.
Ascensiunea pe Everest este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă, care derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.
Expediția poate fi urmărită pe www.horiacolibasanu.com, pe pagina de Facebook Horia Colibășanu şi pe pagina de Twitter a sportivului.
Horia Colibășanu este considerat ca cel mai performant alpinist din istoria României, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 8 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume.
Expedițiile de succes în Himalaya, principiile de etică sportivă de a urca pe munte fără oxigen suplimentar și ajutorul șerpașilor i-au făcut pe români să îi arate respect și suport pentru activitatea sa.
Rezultatele sale sportive au fost apreciate şi de preşedintele României Klaus Iohannis care i-a acordat lui Horia Colibășanu în iunie 2018 cea mai importantă distincție pe care o poate acordat președintele: Ordinului Național “Steaua României”, grad de Cavaler.
Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu.
Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m), Everest (8.848m).
Horia a participat la 19 expediții internaționale de-a lungul carierei sale (până în 2017), făcând echipă cu parteneri din diferite țări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania și Polonia.
Expediția cu final tragic din Annapurna, din 2008 – când și-a pierdut prietenul și partenerul de coardă, pe Iñaki Ochoa – a fost un moment de cotitură pentru Horia.
Elizabeth Hawley, cea mai bună deținătoare a evidenței expedițiilor himalayene își amintește: „Horia și-a pus propria viață în pericol rămânând (timp de 72 de ore la peste 7.400m altitudine – n.n.) cu colegul lui grav bolnav, Iñaki Ochoa, în condițiile în care el însuși devenise grav bolnav din cauza altitudinii la care se aflau”.
Horia a dat alarma în tabăra de bază, iar unii dintre cei mai buni alpiniști din lume ai momentului s-au mobilizat pentru a-l salva pe Iñaki. Annapurna 2008 a fost cea mai mare operațiune de salvare din istoria Himalayei.
Bazată pe această poveste adevărată, Arena Comunicación din Spania și televiziunea spaniolă TVE au produs filmul documentar „Pura Vida/The Ridge”, câștigător la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian.
Alpiniștii care și-au riscat viața pentru Iñaki, inclusiv Horia Colibășanu, au primit diverse distincții:
- Nominalizarea la premiul Prințul de Asturia (2008) – „pentru sacrificiu, generozitate, spirit de echipă și prietenie”.
- „Spirit of Mountaineering”, în cadrul festivității „Piolet d’Or” (2009)
- Medalia de aur „Meritul Sportiv”, din partea Guvernului Navarrei (2008). Puține persoane au primit, de-a lungul timpului, „Meritul Sportiv”, ca de exemplu Miguel Indurain, câștigător al Turului Franței, cinci ani la rând (1991-1995).
Horia Colibășanu este singurul alpinist român care a primit distincția „Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.