Site icon TIMP ROMÂNESC

Hramul la Sân Mihai, dovada consolidării tradiţiilor româneşti!

Românii din Serbia s-au reunit, pe 16 august, într-o atmosferă de sărbătoare la Sân Mihai, cu ocazia Hramului. Ruga, negeia sau hramul este sărbătoarea întregului sat. Această sărbătoare corespunde pentru fiecare comunitate rurală datei sfințirii bisericii locale. În multe localități românești din Voivodina sărbătoarea bisericii se numește „hram”. Este o tradiție veche bănățeană, sărbătorită cu mare fast.

La spectacol, publicul numeros, a vizionat jocuri românești din Sân Mihai a secției de dansuri din această localitate. Oaspeții au fost secția de dansuri din Alibunar. Din România la spectacol au participat Roxana Andrada Chirita și Marius Matei.

Spectacolul a fost un succes, încheindu-se cu o horă bănățeană împreună cu spectatorii în fundalul focurilor de artificii.

Spectacolul a promovat consolidarea comunităţii de români din Voivodina, prin participarea reprezentanţilor acesteia la manifestări culturale de amploare.

Evenimentul încurajează exprimarea identitară românească şi readuce în prim-plan importanţa şi bogăţia folclorului românesc, românii din Serbia fiind încurajați să îşi valorifice potenţialul artistic şi creator, să strângă legăturile dintre ei şi cu România.

Exit mobile version