Ia, obiect identitar românesc, va fi în prim-planul proiectului expozițional „Untamed Skin“, realizat de Centrul de design contemporan Winkelhaak din Anvers în parteneriat cu Galeria Galatecala.
Expoziţia va prezenta, pe 29 mai, creaţii contemporane româneşti de inspiraţie tradiţională semnate de Victoria Tonu, designer de bijuterii, Alexandru Nimurad, designer de vestimentaţie inspirată din cultura de patrimoniu şi Alexandra Abraham, creatoare de accesorii neconvenţionale.
„Untamed Skin“ reinterpretează veşmântul românesc printr-o îmbinare sincretică între ţesătură, bijuterie, sculptură, marochinărie şi fotografie de arhivă cu Regina Maria a României, ambasadoare a iei şi a tradiţiilor autohtone. Proiectul, câştigător a trei premii speciale la Săptămâna Modei de la Londra / London Fashion Week (2015), a fost conceput de Galeria Galateca, spaţiu experimental din Bucureşti dedicat evenimentelor artistice multidisciplinare.
Roxana Gibescu, coordonatoarea proiectului, deţine o vastă experienţă curatorială, concretizată în numeroase expoziţii şi programe realizate în colaborare cu muzee şi festivaluri naţionale şi internaţionale.
„Untamed Skin onorează istoria şi frumuseţea iei, atât de apreciată de mari creatori precum Matisse, Yves Saint Laurent, Jean Paul Gaultier şi Emilio Pucci şi pune în valoare creativitatea designului românesc“, scrie influentul site de fashion Noctis despre expoziția prezentată la Londra, în perioada 20 februarie – 20 martie 2015, în cadrul London Fashion Week.
Proiect realizat de Institutul Cultural Român şi Galeria Galateca pentru secţiunea „International Fashion Showcase 2015” din cadrul London Fashion Week.