Institutul Cultural Român de la Lisabona continuă tradiţia acordării titlurilor onorifice „Amicus Romaniae“ şi în acest an prin organizarea ceremoniei de decernare în data de 14 decembrie, ora 19.00, la sediul său din Rua do Barão nr.10.
Titlul onorific „Amicus Romaniae“ a fost instituit în 2009, ca semn al recunoştinţei şi aprecierii ICR Lisabona faţă de personalităţi din mediul cultural şi instituţional portughez, susţinători ai activităţii institutului privind diseminarea valorilor culturii române în spaţiul lusitan.
Evenimentul va debuta cu atribuirea titlurilor de către Ioana Bivolaru, ambasador al României în Republica Portugheză şi de către Daniel Nicolescu, directorul ICR Lisabona. Prezentarea noilor personalităţi distinse cu titlul de „Amicus Romaniae” va fi făcut de Daniel Silva Perdigão, antropolog, reprezentant al Institutului Camões în București până în 2017 și distins „Amicus Romaniae”, la prima ediție, în 2009.
Cu aceeași ocazie, va fi lansat volumul ROMÂNIA-PORTUGALIA: 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-portugheze/ ROMÉNIA-PORTUGAL: 100 anos desde o estabelecimento das relações diplomáticas romeno-portuguesas în ediție bilingvă română – portugheză, proaspăt editat sub egida Ambasadei României în Republica Portugheză, Institutului Cultural Român și Fundației Bonte. În anul care marchează 100 de ani de relații diplomatice româno-portugheze, acest volum celebrează un veac de istorie comună, aflată în prezent într-un moment de apogeu, marcat prin inițiative și conlucrări pe multiple niveluri.