Institutul Cultural Român de la Viena, prin directorul institutului, Irina Cornişteanu, a preluat preşedinţia EUNIC Austria, cluster ce reuneşte la Viena 27 de institute culturale şi ambasade active în domeniile: artă, lingvistică, educaţie, cercetare şi dezvoltare.
EUNIC Austria și Camera de Comerţ din Viena – Branşa Cafenelelor celebrează cea de-a 15-a ediţie a unui eveniment tradiţional din calendarul cultural austriac: „Ziua Cafelei“.
EUNIC Austria este pentru a cincea oară co-organizator al festivalului literar care se desfăşoară în cafenelele vieneze în perioada 29 septembrie – 6 octombrie. Gala de deschidere a evenimentului va avea loc în data de 28 septembrie, de la ora 19.00, la Café Central, una dintre cele mai renumite cafenele vieneze, cu o tradiţie de peste 140 de ani. Cu această ocazie, actorul Robert Reinagl va citi fragmente din literatura europeană dedicate temei acestei ediţii a Zilei Cafelei: „FluchtPunkt/ Exil“.
La ediţia 2016 participă 22 de institute culturale şi ambasade care vor organiza 11 seri literare. Actori austrieci de renume, acompaniaţi de tineri muzicieni prezintă proză, poezie şi muzică din Europa, ilustrând tema „FluchtPunkt/Exil“.
Membrii clusterului EUNIC Austria s-au asociat pentru a alcătui următorul program:
• 29 septembrie: Institutul Cultural Român de la Viena şi Ambasada Statului Israel în Viena: Café Museum (Operngasse 7, 1010 Viena);
• 30 septembrie: Institutul Polonez şi Balassi Institut – Collegium Hungaricum: Café Korb (Dommayergasse 1, 1130 Viena);
• 1 octombrie: Institutul Francez din Austria şi Institutul Cultural Bulgar: Café Landtmann (Universitätsring 4, 1010 Viena);
• 3 octombrie:
o Ambasada Republicii Belarus şi Institutul Cultural Rus: Café Diglas im Schottenstift (Schottengasse 2, 1010 Viena);
o Centrul Cultural Turc de la Viena şi Ambasada Ucrainei: Café Hummel (Josefstädter Str. 66, 1080 Viena);
o Ambasada Bosniei şi Herţegovinei şi Ministerul pentru Europa, Integrare şi Externe (BMEIA): Café Griensteidl (Michaelerplatz 2, 1010 Viena);
• 4 octombrie:
o Ambasada Elveţiei şi Centrul Ceh de la Viena: Café Diglas (Wollzeile 10, 1010 Viena);
o Ambasada Croaţiei şi Institutul Sloven – Centrul de Informare SKICA: Café Museum (Operngasse 7, 1010 Viena)
• 5 octombrie: Ambasada Republicii Germania şi Ambasada Regatului Norvegiei: Café Prückl (Stubenring 24, 1010 Viena);
• 6 octombrie:
o Ambasada Suediei şi Institutul Slovac de la Viena: Café Sperl (Gumpendorfer Straße 11, 1060 Viena);
o Ambasada Republicii Portugheze şi Institutul Cervantes Viena: Café Schwarzenberg (Kärntner Ring 17, 1010 Viena).
În 29 septembrie, de la ora 19.00, Institutul Cultural Român de la Viena şi Ambasada Statului Israel în Viena organizează la Café Museum lectura unor fragmente din volumul de eseuri „Wir sind alle im Exil“ de Norman Manea. Evenimentul se desfăşoară în prezenţa autorului, iar lectura fragmentelor va fi asigurată de actorul austriac Wolfram Berger. Ernest Wichner, directorul Literaturhaus Berlin, va fi moderatorul evenimentului.
Intrarea este liberă.