Conducerea Institutului Cultural Român (ICR) propune modificarea Legii de funcționare, care ar viza, printre altele, ca personalul din reprezentanțele ICR din străinătate, angajat temporar în subordinea MAE, să devină angajat al Institutului.Potrivit ICR, instituția, care funcționează în baza Legii nr. 356 din 2003, modificată, a trecut, în cei 12 ani de la înființare, prin mai multe schimbări de conduceri, și-a mărit numărul de reprezentanțe la 18 și a derulat zeci de mii de proiecte culturale în străinătate și în țară. Numai în 2014, ICR a inițiat, organizat și a participat la peste 900 de proiecte.
Președintele ICR, Radu Boroianu, declară că, la puțină vreme după preluarea funcției, a fost „frapat de un anume tip de organizare care părea că duce la un repetitiv haos birocratic”.
„Bineînțeles că m-am interesat dacă cineva avusese ideea de a face vreodată din această instituție o instituție de carieră, pentru că numai formula de construcție a unei instituții de carieră este cea care poate să conțină germenele ei de permanență. Pentru că acestea sunt singurele instituții care durează, a căror arhitectură, a căror construcție este foarte solidă în materie de diplomație culturală publică, cu un azimut special către reprezentanțele din străinatate. Aici a fost surpriza mea negativă față de toți cei care, persoane foarte inteligente și dedicate fenomenului cultural românesc fiind, chiar dacă în etape diferite sau cu implicări distincte, nu au avut niciun fel de reacție. Cu alte cuvinte, instituția era creată aluvionar, în funcție de cei care o conduseseră într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, în forme care nu-și puteau da mâna una celeilalte, prin copierea unora dintre structurile ministerelor de externe mai mult decât pe cele ale unor alte institute culturale, cu tradiție. Încetul cu încetul, această opinie s-a conturat și m-a condus spre necesitate unei forme de reorganizare„, afirmă Boroianu.
Acesta spune că, în urma consultării cu echipa de conducere și cu colaboratorii din afara ICR, a decis „formele de constituire a unei strategii multianuale și, în același timp, forma unei legislații înnoite”.
„Ca și lipsa de strategie multianuală, și această lipsă de arhitectură constructivă instituțional a căpătat imediat forma unei consultări cu colaboratorii cei mai apropiați din institut, precum și cu anumite persoane din domenii variate ale creativității românești pe care voiam să le atrag către activitatea ICR. Repet, am plecat de la ce era bine constituit: o anume deschidere către majoritatea formelor de creativitate, o anumită permanență a ideii de calitate a proiectelor, lucruri care rămân valabile. Ce am hotărât împreună cu colaboratorii mei din interior sau cu cei pe care i-am adus din exterior să gândească alături de noi au fost formele de constituire a unei strategii multianuale și, în același timp, forma unei legislații înnoite care să prevadă că instituția centrală este o instituție de carieră și chiar mai mult decât atât – pentru că o a doua constatare în timp a arătat că formele multiple de subordonare a instituției nu o fac decât să fie foarte plăpândă într-o societate care și așa suferă prea multă ingerință politică în activitatea instituțiilor publice„, a spus el.
În opinia președintelui ICR, „disciplina prezentării în afară a unei țări se subscrie acestui statut diplomatic care este formulat în toate țările UE în termenii anumitor criterii de reprezentare”, dar aceasta nu presupune ca „MAE să se ocupe de bugetarea administrativă a reprezentanțelor din străinătate, timp în care ICR să răspundă doar de bugetarea proiectelor„.
„Desigur, ICR, ca și celelalte institute culturale de mai multă tradiție decât al nostru, au o legătură cu ministerele de externe respective, pentru că, având ca scop popularizarea creativității, a culturii naționale în exterior, au o relație directă cu ceea ce, în mod generalizat, se numește statutul diplomatic. Disciplina prezentării în afară a unei țări se subscrie acestui statut diplomatic care este formulat în toate țările UE în termenii anumitor criterii de reprezentare. Aceasta nu înseamnă însă că e bine că MAE se ocupă de bugetarea administrativă a reprezentanțelor din străinătate, timp în care ICR răspunde doar de bugetarea proiectelor. Acest lucru este o vulnerabilitate, aduce cu sine o lipsă de coerență. Ministerul de externe are un alt tip de reprezentare, prin diplomație clasică, a intereselor țării noastre, un tip de reprezentare care nu întotdeauna se bucură de libertatea de care trebuie să se bucure diplomația culturală. De asemenea, bugetul instituției aparține bugetului de stat, cu toate că, din punct de vedere organizatoric, instituția este subsumată, și repet cuvântul – subsumată, autorității Senatului. Aici apare, dacă vreți, un conflict de natură constituțională pentru că, în principiu, toate instituțiile statului se află sub un control parlamentar, dar el nu este pus numai în atenția unei comisii parlamentare, iar comisiile parlamentare au ca vocație nu atât conducerea directă sau subordonarea instituțiilor, cât aspectul consultativ. Repet, conform Constituției”, a menționat acesta.
La rândul său, vicepreședintele ICR, Liviu Jicman, consideră că „sunt câteva principii urmărite prin propunerea de amendare a legii de funcționare a ICR”.
„În primul rând, este important ca toți cei care lucrează pentru această instituție, fie că o fac în centrala de la București, fie că o fac în reprezentanțele din străinătate, să fie angajații ICR. În prezent, personalul din reprezentantele ICR din străinătate este angajat temporar în subordinea MAE și lucrează pentru proiectele ICR, ca la final de mandat să nu aibă continuitate profesionala nici la ICR, nici în MAE. Acest fapt ar oferi mai multă coerență instituțională, pe de-o parte, dar și premisele unei cariere de durată. În al doilea rând, mecanismul de desemnare a conducerii ICR trebuie să ofere stabilitate și continuitate instituției, cu responsabilități bine definite ale managementului ICR, precum și o reală autonomie față de factorul politic, în afara suspiciunilor de numiri politice sau pe algoritm politic, autonomie care sa fie credibilă și recunoscută de publicul larg, coordonarea făcându-se doar din perspectiva politicilor publice cu instituțiile centrale cu atribuții in domeniu. În al treilea rând, este important să avem un buget stabil și perspectiva dezvoltării permanente a rețelei ICR„, a explicat Liviu Jicman.
