Senatorul Viorel Badea, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și președintele Comisiei Senatoriale pentru românii din afara granițelor din Senatul României, a cerut președintelui R. Moldova, Igor Dodon, lămuriri asupra afirmației potrivit căreia unionismul – văzut ca identitate spirituală şi culturală comună, reprezintă un delict de opinie, trebuie scos în afara legii în Republica Moldova. Întrebarea parlamentarului român a venit în cadrul sesiunii de întrebări de după discursul susținut de președintele R. Moldova, Igor Dodon, la tribuna APCE.
„În Republica Moldova, unionismul, văzut ca o identitate spirituală şi culturală comună, este considerat un delict de opinie?”, a întrebat Viorel Badea, care a mai menţionat că este o gravă jignire adusă culturii române faptul că Igor Dodon şi-a scris discursul în „moldoveneşte”.
Potrivit TVR Moldova, Igor Dodon a evitat un răspuns direct care să ţină de unionism văzut ca identitate spirituală şi culturală comună pe cele două maluri ale Prutului şi a reluat tezele conform cărora fraţii trebuie să stea fiecare la casa lui.
„Noi nu putem avea reticenţe faţă de România, dar unionismul este un subiect discutabil. Eu sunt preşedinte al Republicii Moldova. Consideraţi că un preşedinte al unui stat trebuie să fie de acord cu cei care vor să distrugă statul?”, a spus Igor Dodon, fără a specifica în ce măsură unionismul ar distruge actuala Republica Moldova.
În contradictoriu cu opinia sa că unionismul trebuie scos în afara legii, Igor Dodon a afirmat că diversitatea de opinii trebuie susţinută.
„Înţeleg opinia lor, stimez opinia lor, să o stimeze şi ei pe a noastră, a majorităţii care nu vrem ca statul Republica Moldova să fie distrus”, a spus Igor Dodon, care a mai menţionat că „fraţi, fraţi, dar fiecare trebuie să fie stăpân la el acasă” şi că unionismul este singurul subiect care aruncă umbre pe relaţiile bilaterale dintre România şi Republica Moldova.