Acasă Alte comunitati Ii românești prezentate într-o expoziție realizată de artista Eugenia Hanganu

Ii românești prezentate într-o expoziție realizată de artista Eugenia Hanganu

Expoziția de fotografie „Ii românești pe străzile lisaboneze“, realizată de artista Eugenia Hanganu, rezidentă în Portugalia, va putea fi vizitată, în perioada 15 – 30 iulie, la sediul ICR Lisabona. Vernisajul va avea loc în data de 15 iulie, la ora 19.00, în prezența autoarei, cu public limitat, ținând cont de restricțiile impuse de autoritățile portugheze.

Eugenia Hanganu și-a propus ca, prin realizarea acestor fotografii cu tineri din Portugalia pe fundalul spectacular al străzilor capitalei lusitane, să ilustreze bogăția de sensuri plastice și simboluri ancestrale perpetuate de broderia și costumele tradiționale românești. Demersul se integrează într-o îndelungată tradiție de reprezentare a iei în artele vizuale, care pornește de la C.D Rosenthal, Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu, trece prin Matisse, Yves Saint Laurent și Magdalena Rădulescu, ajungând astăzi să inspire artiși și creatori de modă din România și întreaga lume.

„Duelul” artistic între cromatica și grafismul geometrizant al iei, pe de-o parte, și peisajele urbane lisaboneze se transformă, în viziunea artistei, într-un dialog care pune exploziv în evidență virtuțile emblemelor plastice naționale care sunt ia și azulejo-ul. Pe de altă parte, translatarea portului tradițional românesc în spațiul portughez și folosirea lui de către tineri portughezi și expați rezidenți în Lisabona, sugerează potențialul de universalitate și de prospețime al iei.

Eugenia Hanganu locuiește în Portugalia de 5 ani, este fotograf și specialist în marketing digital. Începând cu sfârșitul anului 2020, este ambasador Nikon Europa, în urma unei invitații de colaborare din partea acestui brand. De asemenea, a fost invitată să participe în varii proiecte de promovare turistică, naționale și internaționale, în colaborare cu primării din Portugalia, precum Viseu sau Vila Nova da Gaia, sau, cel mai recent, cu Turcia. De-a lungul timpului, Eugenia s-a specializat în fotografie urbană și portrete și are o rețea de peste 12.000 de urmăritori pe contul său principal de Instagram(@eugeniahanganu), fotografiile sale fiind preluate de bloguri și site-uri portugheze și internaționale de renume, de promovare turistică și de fotografie în general. Eugenia Hanganu gestionează și o serie de conturi de social media care promovează România și care cumulează peste 200.000 de urmăritori.

Expoziția va putea fi vizitată, începând cu data de 16 iulie, prin programare la e-mail :icrl.geral@mail.ptprime.pt, maxim 5 persoane/ grup.