Site icon TIMP ROMÂNESC

Ilfov Business Hub, încă un pas înainte!

 

Luni, 25 martie, va fi semnat contractul de administrare a Incubatorului de afaceri Ilfov Business Hub. Evenimentul va avea loc la Universitatea Politehnica București, din Splaiul Independenței nr. 313, Clădirea Rectoratului, etaj 2, sala Senatului. Printre participanți se numără președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, administratorul public al județului, Irinel Scrioșteanu, rectorul Universității Politehnica, Mihnea Costoiu, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai organizațiilor studențești.

Ilfov Business Hub își propune să susțină dezvoltarea mediului de afaceri din județul Ilfov prin sprijinirea înființării de startup-uri și prin promovarea culturii antreprenoriale și îmbunătățirea performanțelor manageriale. Un alt obiectiv este consolidarea unui sector privat dinamic, capabil să facă față forțelor concurențiale și competiției internaționale

Semnarea contractului de administrare reprezintă încă un pas spre funcționarea efectivă a incubatorului de afaceri. Următorul pas va fi selecția persoanelor preincubate – acei tineri pe care îi vom pregăti pentru a demara o afacere, urmând ca incubarea să înceapă din toamnă.

Incubatorul va oferi persoanelor și firmelor selectate asistență în dezvoltarea afacerii, consultanță juridică, audit, contabilitate și spații de birouri necesare pentru desfășurarea activității. Specialiștii Ilfov Business Hub vor îndruma antreprenorii și pentru accesarea de fonduri nerambursabile și rambursabile.

Pe lângă sprijinul logistic pe care îl vor primi startup-urile, incubatorul din Ilfov le va permite antreprenorilor să aibă acces la mediul academic și de cercetare din regiunea București – Ilfov, în mod special în contextul dezvoltării Măgurele Science Park, prin facilitarea activităților de networking, a transferului de know-how și prin acordarea de sprijin în dezvoltarea de parteneriate.

Consiliul Județean Ilfov a primit, în calitate de fondator, titlul de Incubator de afaceri cu portofoliu mixt, în conformitate cu prevederile Legii 102/2016 privind incubatoarele de afaceri. Incubatorul are sediul în orașul Otopeni și primele puncte de lucru vor fi în Măgurele și în Municipiul București.

Incubatorul de afaceri Ilfov Business Hub reprezintă o continuare a acțiunilor inițiate de Consiliul Județean Ilfov pentru sprijinirea mediului de afaceri și a antreprenoriatului în Regiunea București-Ilfov, precum  înființarea parcului științific și tehnologic Măgurele Science Park, finanțarea a 40 de planuri de afaceri prin proiectul POSDRU ”Antreprenoriatul – șansa unui viitor mai bun pentru tineri!”, înființarea a 9 întreprinderi de economie socială în județul Ilfov finanțate prin proiectele europene și înființarea a patru Grupuri de Acțiune Locală (GAL), finanțate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală, care își desfășoară activitatea pe teritoriul a 16 localități din Ilfov. Valoarea totală a finanțărilor acordate celor patru GAL este de 3.631.134,92 euro, dintre care 1.963.977,27 euro au fost alocați finanțării investițiilor IMM.

 

Exit mobile version