Site icon TIMP ROMÂNESC

Ilfov: „Vizita Patriarhului Macarie al Antiohiei la mănăstirile Balamuci și Căldărușani – 1657”

Într-un cadru bucolic, luminat de razele blânde ale soarelui, duminică, 23 octombrie, a avut loc evenimentul ”Vizita Patriarhului Macarie al Antiohiei la Mănăstirile Balamuci și Căldărușani – 1657”, organizat de Consiliul Județean Ilfov în parteneriat cu Mânăstirea Sf. Nicolae-Sitaru, în cadrul sesiunilor cultural-științific ”Cultură și duh”, ediția a II-a.

Prin cuvântul profesorului universitar doctor Ioana Feodorov, invitații și enoriașii prezenți au descoperit povestirile din 𝙅𝙪𝙧𝙣𝙖𝙡𝙪𝙡 𝙙𝙚 𝙘𝙖̆𝙡𝙖̆𝙩𝙤𝙧𝙞𝙚 𝙞̂𝙣 𝙈𝙤𝙡𝙙𝙤𝙫𝙖 𝙨̦𝙞 𝙑𝙖𝙡𝙖𝙝𝙞𝙖 al arhidiaconului ortodox Paul din Alepul Siriei, fiu și însoțitor al Patriarhului Macarie al III-lea al Antiohiei în călătoria acestora în spațiul nostru, în perioada 1653-1658.

Alături de starețul mânăstirii, Prea Cuviosul Părinte Natanael Haraga și de Părintele Ieromonah Hrisostom Iorgulescu, cei prezenți au surprins istoria vieții acestui lăcaș de cult prin ochii lui Paul din Alep, care ne-a lăsat în notele sale unele detalii sugestive ce au contribuit mai târziu la reconstituirea monumentelor vizitate.

Vatră de cultură și spiritualitate, păstrată în inima istoriei ca insulă de nădejde și dragoste, Mânăstirea Sf. Nicolae-Sitaru (Balamuci) se află în pădurea din apropierea satului Sitaru, comuna Grădiștea, județul Ilfov. Movila pe care a fost construită mânăstirea a fost inițial o insulă în mijlocul apelor Ialomiței, fapt pentru care, Patriarhul Macarie al Antiohiei, vizitând mânăstirea, a numit-o in însemnările sale de călătorie „Mânăstirea în apă”. Chiar dacă apele și-au schimbat cursul ulterior și insula a rămas o simplă movilă de pământ, mânăstirea păstrează și astăzi această denumire, în amintirea timpurilor trecute.

 Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „𝗖𝗼𝗻𝘀𝗲𝗿𝘃𝗮𝗿𝗲𝗮, 𝗽𝗿𝗼𝘁𝗲𝗷𝗮𝗿𝗲𝗮, 𝗽𝗿𝗼𝗺𝗼𝘃𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘀̦𝗶 𝗱𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗽𝗮𝘁𝗿𝗶𝗺𝗼𝗻𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗰𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗮𝗹 𝗱𝗶𝗻 𝗔𝗻𝘀𝗮𝗺𝗯𝗹𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗻𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲 𝗶𝘀𝘁𝗼𝗿𝗶𝗰𝗲 𝗮𝗹 𝗠𝗮̂𝗻𝗮̆𝘀𝘁𝗶𝗿𝗶𝗶 𝗕𝗮𝗹𝗮𝗺𝘂𝗰𝗶, 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝘂𝗹 𝗜𝗹𝗳𝗼𝘃”, care implică activ mânăstirea în activități sociale și cultural-educaționale, cu impact pozitiv asupra organizării de acțiuni comune benefice societății și a dezvoltării potențialului istoric și religios al județului Ilfov.

Totodată, proiectul are ca obiectiv cunoașterea zonei ca reper pentru turismul din imediata vecinătate a Bucureștiului și ca loc de pelerinaj și de întâlnire cu poveștile din timpuri trecute, prin incursiuni la obiectivele culturale ce îmbogățesc patrimoniul județului Ilfov. Sursa: Biroul de Presă al CJ Ilfov

 

Exit mobile version