Din cele 58 de miliarde de lei fonduri europene atrase până la jumătatea anului trecut, jumătate au ajuns în patru județe plus Bucureștiul. 10,2 miliarde de lei au mers către județul Ilfov, 6,83 miliarde de lei către București, aproape 6 miliarde de lei către județul Constanța, 4,53 miliarde către județul Cluj și 2,36 miliarde de lei către Bihor. Am putea zice că președinții consiliilor județene din Ilfov, Constanța, Cluj și Bihor sunt cei mai buni administratori locali.
Pe locul 5 pe țară, găsim Vrancea, cu 1,8 miliarde de lei bani europeni, aproape dublu față de Timiș, cel mai bogat județ al țării (un miliard de lei) și aproape triplu față de Arad.
Performanțe bune mai au și județele Galați (1,67 miliarde de lei), Alba (1,5 miliarde de lei), Bistrița Năsăud (1,412 miliarde de lei), Hunedoara și Maramureș (ambele peste 1,2 miliarde de lei). Iașiul (1, 49 miliarde de lei) și Doljul (1,243 miliarde de lei), deși printre județele cu sume mari atrase, sunt, ca și Bucureștiul, dezamăgitoare, având în vedere că ambele sunt cele mai mari și mai populate județe și ambele au o populație sofisticată și bine școlită.
Alături de Timiș și Arad, dezamăgirile naționale se găsesc la Suceava (doar 756 milioane de lei, cu un sfert mai puțin decât Botoșaniul), la Argeș (doar 800 de milioane de lei), la Prahova (doar 846 milioane de lei), la Sibiu (doar 800 milioane de lei) și Mureș (866 milioane de lei), toate județe mari, bogate, efervescente și cu mari pretenții politice.
În coada clasamentului regăsim județe mici și sărace, care se află de zeci de ani sub prizonieratul unei baronimi primitive, de la care nu poți avea nicio pretenție. Vorbim de Teleorman (sub 200 de milioane de lei), de Giurgiu (252 milioane de lei), Ialomița (247 milioane de lei), plus Covasna (369 milioane de lei) și Harghita (445 milioane de lei).
În ceea ce privește municipiile, și aici surprizele sunt mari. Cea mai harnică administrație s-a dovedit cea a Oradei (peste 255 milioane de euro), urmată de cea a Clujului (215 milioane de euro) și a Timișoarei (156 milioane de euro). Deși aflată în top, Timișoara este, totuși, mult în urma Clujului, deși ambele sunt la fel de mari, de populate și de bogate.
Cel mai populat oraș din țară, după Capitală, Iașiul a strâns aproape 150 de milioane de euro, deloc spectaculos și nu cu mult mai mult decât Galațiul (123 milioane de euro). Municipiul Arad, cu cele aproape 100 de milioane de euro atrase se clasează onorabil și ne indică o diferență uriașă de performanță între oraș și județ, vizibilă altminteri și în cazul Timișoara-Timiș.
Constanța, deși comparabil ca dimensiuni cu Clujul și Timișoara, cu doar 70 de milioane de euro, a reușit să fie depășit de mult mai micile Buzău, Reșița și Bistrița.
Craiova (54 de milioane de euro) a fost întrecută de Turda, Zalău, Hunedoara, Focșani și chiar Dej.
Ploiești și Pitești, orașe mari și puternice economic, sunt chiar de râsul curcilor, cu 43 și 40 de milioane de euro atrase. Și, desigur, ca și la județ, Suceava, cu doar 34 de milioane de euro.
Până la urmă, atragerea de fonduri europene este importantă, dar nu poate fi singurul criteriu pentru evaluarea unui primar sau al unui președinte de consiliu județean. Aceste fonduri s-au dovedit a fi, în ultimii ani, singura sursă de finanțare pentru investiții publice majore în România. Și atunci, rezultatul e simplu de văzut: oricine se poate duce să vadă cum arată Oradea în comparație cu Constanța sau Alba Iulia în comparație cu Pitești sau cu Ploiești.
Altminteri, fondurile europene nu aduc după sine automat dezvoltare sau performanță economică. Dar, mai devreme sau mai târziu, investițiile în infrastructură aduc și performanță economică.
Sigur, nimeni nu poate să schimbe harta și să pună portul Constanța la Oradea sau să mute uzina Dacia la Reșița. Cu certitudine, însă, depășirea limitelor date de istorie și geografie ține de amploarea investițiilor publice. Putem spune, practic, că cei care sunt campionii atragerii fondurilor europene sunt primarii și președinții de consiliu județean vizionari, care pot gândi dincolo de ziua de mâine. Iar codașii clasamentului fondurilor structurale sunt mărginiți, avizi după voturi ușoare, leneși și cam prostuți, scrie Petrișor Peiu.