Cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la fondarea raionului, la Ialoveni (Rep. Moldova) au fost încheiate formalităție de înfrățire cu județul Ilfov (România).
Acordul de colaborare dintre cele două unități administrative din România și Moldova fusese aprobat în luna martie de cele două consilii locale – județean, respectiv raional, iar documentul a fost parafat în 30 aprilie a.c., în cadru festiv de președintele Raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, și vicepreședintele CJ Ilfov, Rizia Tudorache.
În cadrul conferinţei de presă organizată după semnarea Acordului, reprezentanții celor două unități administrativ-teritoriale şi-au exprimat speranţa că legăturile dintre cele două regiuni se vor amplifica pe diverse planuri – economic, social- cultural, sportiv.
Rizia Tudorache, vicepreședintele CJ Ilfov, a menţionat că, fiind unul dintre cele mai prospere județe din România, Ilfovul va sprijini Ialoveniul, cu un accent deosebit pe implementarea proiectelor cu finanţarea europeană.
Din delegația ilfoveană condusă de vicepreședintele Tudorache au făcut parte și Monica Trandafir, secretarul Judeţului Ilfov, Irinel Scrioşteanu, directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, și Claudia Niculae, consilier de presă.
În contexul vizitei peste Prut, delegația din România a avut întrevederi și cu Galina Bostan, pretor din 2007 la Pretura sectorului Ciocana (echivalentul sectoarelor Bucureștiului) care a prezentat oaspeților atât realizările, cât și dificultățile cu care se confruntă administrația publică locală, locuitorii sectorului, a vorbit despre oameni de vază din sector, despre colectivele artistice și agenții economici din sectorul Ciocana.
Oficialii celor două delegații au convenit asurpa încheierii unui acord de colaborare între CJ Ilfov și Pretura sectorului Ciocana, a cărui semnare este preconizată pentru luna mai, la București.
În cadrul întrevederii cu PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, ierarhul Mitropoliei Basarabiei a prezentat activitatea Mitropoliei Basarabiei, bisericile şi mânăstirile în construcţie ale Mitropoliei, problemele cu care se confruntă preoţii Mitropoliei Basarabiei în activitatea lor de zi cu zi, despre relaţia cu celelalte culte, inclusiv jurisdicţia Patriarhiei Moscovei (necanonică în acest spaţiu), relaţia cu instituţiile locale şi centrale ale statului.
PS Antonie a menţionat necesitatea intensificării întâlnirilor fraţilor de pe ambele maluri ale Prutului, pentru a descoperi adevărul apartenenţei la acelaşi neam şi înlăturarea clişeelor propagandei sovietice.
Programul delegaţiei de la București a inclus și o vizită la biroul parlamentar din Chişinău al deputatului Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.
De asemenea, delegația condusă de vicepreședintele Rizia Tudorache a depus o coroană de flori la Monumentul Ostașilor Români căzuți în Al Doilea Război Mondial în localitatea Crocmaz (Raionul Ștefan Vodă) și la Bustul lui Ferdinand I Întregitorul, la bustul lui Bogdan I, precum şi la monumentul ostașilor români căzuți pentru reîntregirea Țării.
Inițiativa colaborării a fost lansată de Raionul Ialoveni. Sunt avute în vedere colaborarea economică, socială şi culturală între cele două unităţi administrative, având în vedere similitudinile istorice şi geografice, dar şi pe elaborarea şi implementarea de proiecte comune cu finanţarea europeană.
Potrivit acordului, colaborarea se va face sub formă de vizite oficiale, delegaţii, şedinţe comune a Consiliilor, schimburi de experienţă în vederea îmbunătăţirii procesului decizional, promovarea transparenţei şi a imaginii autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi prin colaborarea între şcolile de toate gradele şi categoriile, facilitându-se schimbul de experienţă între cadrele didactice şi elevi.
Totodată, se vor dezvolta colaborarea economică reciprocă, precum şi susţinerea reciprocă în domeniul protejării, reabilitării şi conservării monumentelor de patrimoniu.
Anual, părţile vor stabili un program de lucru în ceea ce priveşte acţiunile comune care vor fi efectuate, pentru ca apoi să fie evaluate rezultatele.