Pe data de 20 iunie, standul naţional de la PQ, organizat în Biserica Sf. Ana a găzduit „Ziua României” la Praga, unde s-a prezentat conceptul proiectului naţional “Arbori Bătrâni” al lui Florin Ghenade (fotograf).
Proiectul conține imagini nocturne ale unor copaci seculari din România, iluminaţi cu reflectoare de teatru, şi înregistrări video ale acestora în lumina zilei de astăzi, realizate de Cristian Stănoiu (scenograf), şi portrete de preoţi români oprimaţi în perioada comunistă, ce par să privească din spatele siluetelor de lemn – şi etalarea producţiei scenografice din ultimii ani – care a evoluat urmând tendinţele internaţionale, domeniul artelor performative părând o matrice care nu numai că modelează relațiile spațiale ale elementelor unui performance, dar determină şi relațiile mentale (narative, sociale), sau legătura dintre performance și public în teatrul contemporan.
În continuare, violoncelistul Adrian Naidin a oferit un performance muzical, interpretând un repertoriu special ales în concordanță cu tema evenimentului – Spațiu comun: Muzică, Vreme, Politică 2013-2016 –, întru o deplină unitate cu prezentarea de la stand a comisarului de țară pentru PQ, dna Ştefania Cenean, scenograf şi profesor la Departamentul de Scenografie din cadrul Facultăţii de Teatru al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografie „I. L. Caragiale” Bucureşti.
Mai multe fotografii oficiale ale PQ au fost realizate pe 20 iunie pentru toate secţiunile existente în spaţiile expoziţionale corespunzătoare acestora din toate centrele din Praga.
Pe 22 iunie, la Palatul Clam-Gallas, Ştefania Cenean a susţinut o expunere despre Gustav Klimt şi opera sa scenografică, astăzi valoroasă moștenire a teatrului românesc. Reamintim că lucrările cu pricina, realizate în intervalul 1883-1886, la comanda Regelui Carol I, se găsesc în sălile de expoziţie ale Castelului Peleş, cel mai important depozitar din România al creaţiei lui Klimt în cadrul atelierului Künstler-Compagnie.