Tinerii interesați de jurnalismul transfrontalier România-Serbia pot aplica până la 20 mai, pentru programul ”Împreună pentru transparență” realizate de Fundația Vest pentru Jurnalism Regional și Euroregional la Centrul de Jurnalism Românești din comuna Tomești, județul Timiș, România.
Cursul, programat să se desfășoare în perioada 2 iunie – 26 iunie 2016, se adresează tinerilor vorbitori de limba română care activează sau nu în presa românească din Serbia.
Participanților li se asigură, pe toată perioada desfășurării, cazare și masă, precum și un program complex de pregătire și perfectionare constând în:
– programe interactive de dezvoltare a capacităților lingvistice în limba română
– cursuri și seminarii de inițiere și perfecționare în presa profesionistă (scrisă, radio,
televiziune, on line)
– întâlniri interactive cu jurnaliști profesioniști (din trei în trei zile) care vor susține schimburi de experiență și cursuri profesionale
– activități interactive de formare a personalității, de autocunoaștere și autoevaluare, de dezvoltare a abilităților de comunicare și lidership
– excursii de documentare în zona Lugoj-Făget-Deva (cu transport auto asigurat de organizator)
– programe de relaxare.
În măsura implicării tinerilor, ei vor putea realiza o publicație color de 4 pagini, având la dispoziție resursele materiale și de know-how ale Centrului de Jurnalism.
Departamentul pentru Informare al Consiliului Naţional Român din Serbia va plăti transportul, cazarea şi masa, inclusiv cursurile.
Cei interesaţi se pot anunţa până la data de 20 mai a.c. Anunţul, care trebuie să conţină un scurt CV şi datele de contact, se trimite pe adresa Consiliului Naţional Român din Serbia, Bul. M.Pupina 28, Novi Sad, cu precizarea pentru concurs, anunță decenei.com.