Site icon TIMP ROMÂNESC

În 9 martie, la Pocei (Ungaria) a avut loc a XII-a ediție a Festivalului Obiceiurilor de Nuntă

În zilele de 8 și 9 martie 2019, consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, a vizitat două localități din circumscripția consulară arondată, din Ungaria. Diplomatul român a vizitat localitățile Mariapoci (Mariapocs) și Pocei (Pocsaj).

În data de 8 martie 2019, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula a vizitat Sanctuarul Marian Greco-Catolic din Mariapocs, din judeţul Szabolcs-Szatmar Bereg. Máriapócs se situează lângă graniţa cu Ucraina şi România, la 30 km de oraşul Nyíregyháza.  „Biserica Maicii Domnului Înlăcrimată” face parte din  Mănăstirea Bazilitană „Vasile cel Mare” şi găzduieşte o copie din secolul al XIX-lea a icoanei originale de la Mariapócs, precum și un frumos iconostas în stil bizantin. Despre această icoană se spune că este făcătoare de minuni, aceasta lăcrimând pentru prima oară în anul 1696. Originalul icoanei din secolul al XVII-lea se păstrează, în prezent, în Catedrala „Sf. Ștefan” din Viena.

În data de 18 august 1991, papa Ioan Paul al II-lea. a vizitat Máriapócs. Acest sanctuar, loc de pelerinaj renumit în Ungaria, este vizitat şi de mulţi pelerini din România. În data de 23 septembrie 1729, Inocenţiu Micu-Klein, viitorul episcop al Blajului şi ilustru reprezentant al Şcolii Ardelene, a fost hirotonit preot în această biserică.

În data de 9 martie 2019, în localitatea Pocei (Pocsaj), din judeţul Bihorul Unguresc (Hajdu-Bihar), localitate cu veche tradiție românească, a avut loc a XII-a ediție a Festivalului Obiceiurilor de Nuntă. Gazdele acestei manifestări au fost primarul localităţii, Gyula Kecskes și Jenone Maszu, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Pocei. Comuna Pocei este înfrăţită cu localităţile Budureasa (jud. Bihor) şi Tomeşti (jud. Timiş).

Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a asistat la această manifestare. Au mai fost prezenți Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Gheorghe Cozma, şef de oficiu al AŢRU , Delia Kovacs, directorul săptămânalului „Cronica”, delegații ale primăriilor Tomești (Timiș) și Roșiori (jud. Bihor) ș.a. Pe parcursul întregii zile, s-a recompus tabloul unei nunți de odinioară, cu tradițiile plecării mirelui la casa miresei, rolul nașilor, al cavalerilor de onoare etc. Seara, sute de participanți au asistat la un spectacol, urmat de un bal, la sala de festivități a școlii din localitate, se arată într-un comunicat de presă.

Spectacolul a cuprins un moment artistic asigurat de formația Doina Bihorului, sub conducerea instructorului Gheorghe Gros din Chitighaz. Această formație este compusă în special din elevi şi absolvenţi ai Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB). De asemenea, formația Păstrătorii Tradiției din Aletea (Elek), județul Bichiș (Bekes), au prezentat publicului dansuri, melodii și tradiții românești. Mentorii acestui ansamblu sunt doi maeștri ai artei populare: Gheorghe Bagy, președintele Autoguvernării Românești din Aletea și dansatorul Petru Sabău, în vârstă de peste 80 de ani.

Exit mobile version