Filmul Istoria iubirii în regia lui Radu Mihăileanu este de miercuri pe marile ecrane din Franţa. Adaptat după romanul omonim semnat de autoarea americană Nicole Krauss publicat în 2004, pelicula realizatorului franco-român este un adevărat imn adus dragostei.
Istoria iubirii e o poveste de dragoste care ne duce în timp şi în spaţiu, e istoria unui cuplu care a fost despărţit de război. Radu Mihăileanu profită pentru a-i transporta pe spectatori de la poveşti din trecut la cele prezente, şi viceversa. Din Polonia celui de-al doilea război mondial la New York-ul zilelor noastre, tema centrală a peliculei rămâne iubirea, mai exact « femeia cea mai iubită din lume ».