La 20 de ani de la dispariția lui Ion Voicu, fiul acestuia, Mădălin Voicu va dirija Orchestra Naţională Radio într-un concert In memoriam. Alexandru Tomescu va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră, KV 219 de Mozart. În deschidere, orchestra va interpreta Uvertura operei Wilhelm Tell de Rossini, iar după pauză Simfonia nr. 4 în la major, op. 90 – Italiana de F. Mendelssohn.
Unul dintre marii violonişti români, Ion Voicu a început studiul viorii la vârsta de 6 ani, după câţiva ani profesorul său s-a declarat depăşit de micul lui elev, iar la 14 ani a fost admis la Academia Regală de Muzică din Bucuresti, unde a intrat direct în anul V şi a absolvit cursurile care durau sapte ani, în doar trei ani. Ion Voicu, artist născut într-o familie de muzicieni, s-a perfecţionat cu George Enescu, a lucrat şi sub îndrumarea marelui violonist rus David Oistrakh, iar pe parcursul a 50 de ani de carieră a susținut mii de concerte în întreaga lume. În amintirea marelui artist, de la a cărui dispariţie se împlinesc în 2017 douăzeci de ani, Orchestra Naţională Radio –primul ansamblu alături de care a cântat Ion Voicu – îi dedică acest concert extraordinar.